Administrator de firmă, judecat pentru trafic de influenţă în legătură cu avize de angajare pentru cetăţeni străini

0
Publicat:

Administratorul unei societăţi comerciale a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru trafic de influenţă.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a unei femei, administrator al unei societăţi comerciale, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada martie - aprilie, femeia ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma totală de 22.200 euro, în schimbul căreia i-ar fi promis acesteia că îşi va exercita influenţa pe care ar fi lăsat să se înţeleagă că ar avea-o asupra unor factori decidenţi din conducerea unor servicii teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări şi că îi va determina pe aceştia să emită într-un termen scurt avize de angajare pentru 60 de cetăţeni străini (care nu aveau cetăţenia română, cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European ori cetăţenia Confederaţiei Elveţiene).

În contextul menţionat, anchetatorii arată că la data de 4 aprilie, femeia de afaceri ar fi primit o parte din suma pretinsă, respectiv 16.000 euro şi 10.000 lei, moment în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.   

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut