Administraţia Prezidenţială nu a fost invitată la ceremoniile de Ziua Aviaţiei. MApN îşi cere scuze: A fost o eroare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax

Restricţii de circulaţie au fost impuse, joi, între orele 09.30 - 11.30, în zona Pieţei Aviatorilor din Capitală, unde au avut loc ceremonii cu ocazia Zilei Forţelor Aeriene. La ceremonii nu a luat parte preşedintele Klaus Iohannis din cauză că Administraţia Prezidenţială nu a fost invitată.

Administraţia Prezidenţială, precum şi alte instituţii publice centrale, nu au primit din partea MApN invitaţii pentru ceremoniile desfăşurate cu ocazia Zilei Aviaţiei şi a Forţelor Aeriene, ministerul explicând că a fost vorba despre o "eroare", iar ministrul Adrian Tuţuţuianu a luat măsuri pentru a corecta aceste "disfuncţionalităţi birocratice".

"Ministerul Apărării Naţionale îşi cere scuze pentru erorile apărute în transmiterea invitaţiilor de participare la sărbătorirea Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene către Administraţia Prezidenţială şi autorităţile publice centrale. Ministrul apărării naţionale, Adrian Ţuţuianu, a dispus în regim de urgenţă luarea măsurilor necesare eliminării disfuncţionalităţilor de natură birocratică ce au condus la crearea acestei regretabile situaţii", a anunţat, joi, MApN.

Restricţii de circulaţie în Capitală

Astfel, joi, între orele 10.00 - 11.00, are loc ceremonia militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori, în memoria eroilor aviatori, la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. Pe timpul ceremoniei vor evolua aeronave militare din dotarea Forţelor Aeriene Române, aeronave aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, precum şi Iacării Acrobaţi.

Poliţia anunţă că în acest interval, pentru buna desfăşurare a evenimentului, vor fi impuse restricţii de circulaţie pe următoarele artere rutiere: Bd. Aviatorilor, pe ambele sensuri de circulaţie, între Piaţa Victoriei şi Piaţa Charles de Gaulle; Aleea Modrogan şi Aleea Alexandru; Str. Arhitect Ion Mincu, pe ambele sensuri de circulaţie, între Şos. Kiseleff şi Bd. Aviatorilor; Str. Aviator Gheorghe Demetriade, pe ambele sensuri de circulaţie, între Str. Emil Pangratti şi Bd. Aviatorilor.

Conducătorilor auto care intenţionează să tranziteze zona pe timpul restricţiilor le este recomandat să folosească următoarele rute ocolitoare: Piaţa Charles de  Gaulle – Cal. Dorobanţilor – Bd. Iancu de Hunedoara – Piaţa Victoriei; Piaţa Charles de  Gaulle – Bd. Mareşal C-tin. Prezan – Şos. Kiseleff – Str. Arh. Ion Mincu – Bd. Ion Mihalache; Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Cal. Dorobanţilor – Piaţa Charles de  Gaulle; Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Bd. Ion Mihalache – Bd. Al. Averescu – Bd. Mărăşti – Piaţa Presei Libere.

Sfaturi pentru şoferi

Brigada Rutieră Bucureşti solicită conducătorilor de autovehicule să evite deplasarea în zonă, să circule cu maximă atenţie, să utilizeze rutele ocolitoare şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic, pentru devierea acestuia.

Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate trecerii, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă.

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese