Adina Florea: Nu s-au exercitat niciodată presiuni asupra mea şi mi-e greu să cred că după 28 de ani cineva ar mai putea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adina Florea, procurorul propus de ministrul Justiţiei pentru şefia DNA, spune că este onorată de propunere şi că este pregătită să îşi desfăşoare activitatea profesională "în respectul legii, cu foarte multă bună-credinţă şi foarte multă maturitate". "Nu s-au exercitat niciodată presiuni asupra mea şi mi-e greu să cred că după 28 de ani cineva ar mai putea să exercite presiuni asupra mea, de vreun fel", afirmă ea.

Am primit vestea cu foarte multă emoţie şi sunt foarte onorată de propunerea domnului ministru. Am fost şase candidaţi, suntem şase procurori cu experienţă, probabil că din punctul de vedere al propunerii formulate, a fost un plus în ceea ce priveşte experienţa profesională, experienţa în actul de conducere, proiectul managrial, modul în care a fost prezentat", a declarat Adina Florea, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.

Ea a afirmat că principalele obiective şi măsuri sunt cele din cuprinsul proiectului, iar "a le relua nu ar aduce niciun plus".

Întrebată dacă e nevoie de o reformă în DNA, ea a spus: "Despre o reformă, despre o evaluare a activităţii şi multe alte chestiuni care trebuie analizate, da, sigur, am scris în cuprinsul raportului".

"Sunt pregătită să-mi desfăşor activitatea profesională în respectul legii, cu foarte multă bună credinţă şi foarte multă maturitate", a adăugat Florea, care a menţionat că poate vorbi despre şefia DNA ca despre o "provocare".

Adina Florea a explicat că ea este o propunere a ministrului Justiţiei, care urmează o procedură în faţa secţiei pentru procurori şi apoi ajunge în faţa preşedintelui.

"Nu s-au exercitat niciodată presiuni asupra mea şi mi-e greu să cred că după 28 de ani cineva ar mai putea să exercite presiuni asupra mea, de vreun fel", a afirmat ea, răspunzând unei întrebări.

Legat de procedura care urmează, Florea a spus că este vorba despre un interviu, din câte ştie televizat în direct.

"Sper să obţin încrederea colegilor mei. Am încredere că voi obţine avizul colegilor mei, membri ai secţiei pentru procurori", a declarat ea.

De asemenea, întrebată ce ştie despre un dosar de la DNA în care apare numele său împreună cu procurorii Andrei Bodean şi Elena Grecu, Florea a spus: "Eu nu ştiu să fi apărut numele meu în vreun dosar, nimeni nu mi-a comunicat că aş avea vreo calitate procesuală în vreun dosar, nu exclud însă posibilitatea de a exista un dosar în care să fie începută urmărirea penală in rem", menţionând că nu are mai multe informaţii despre acesta.

Adina Florea, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, este propusă de ministrul Justiţiei pentru postul de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), vacant din 9 iulie, după ce preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi. Propunerea ministrului Tudorel Toader pentru conducerea DNA urmează să fie trimisă CSM, pentru avizul consultativ, apoi preşedintelui Klaus Iohannis, în vederea numirii în funcţie. Pentru postul de procuror-şef al DNA au existat şase candidaturi.

Mai multe pentru tine:
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud