Acuzaţii din dosarul Mineriada scapă de sechestrul pe avere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, dar şi ceilalţi acuzaţi din dosarul Mineriadei, scapă de sechestrul pe avere. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, joi, solitiarea făcută de Asociaţia Victimelor Mineriadei şi Asociaţia 21 Decembrie 1918.

„În baza art. 249 alin. 5 şi 6 din Codul de procedură penală, respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de petenta Asociaţia 21 Decembrie 1918, prin reprezentant legal preşedinte Teodor Mărieş, având ca obiect luarea măsurilor asiguratorii. În baza art.275 alin.2 din Codul de procedură penală, obligă petenta Asociaţia 21 Decembrie 1918 la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art.272 din Codul procedură penală, dispune plata a câte 130 lei, reprezentând onorarii avocaţi desemnaţi din oficiu, sume de bani care, potrivit art.275 alin.6 din Codul de procedură penală, rămân în sarcina statului“, se arată în dispozitivul sentinţei. 

Adrian Georgescu, avocatul lui Ion Iliescu, spune însă că partea care a solicitat această măsură nu are nicio calitate în dosarul respectiv. Anterior, o cerere de introducere a acesteia ca si parte a fost respinsă, a spus Adrian Georgescu.

Întrebat cine va plăti despăgubirile, care se ridică la sute de milioane de lei, avocatul a explicat că este o situaţie ipotetică, dar probabil că va exista o solicitare de introducere a statului ca persoană responsabilă civilmente. 

Dosarul Mineriadei

În 13 iunie 2017, Parchetul Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat că procurorii militari au finalizat cercetările în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 şi au trimis în judecată, pentru crime împotriva umanităţii, 14 persoane, între care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, fostul şef al SRI Virgil Măgureanu şi Miron Cozma. Potrivit procurorilor, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990 autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, în acest atac fiind implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

Astfel, au fost trimişi în judecată: Ion Iliescu, la acea dată preşedinte al României şi preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi preşedinte ales al României, Petre Roman, prim-ministru al Guvernului interimar, Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru, Virgil Măgureanu, director al Serviciului Român de Informaţii şi general în rezervă Mugurel Cristian Florescu, adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare, pentru infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1, lit a din Codul Penal (uciderea unor persoane) - 4 acte materiale, art. 439 alin. 1 lit. g (vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unor persoane) - 1.388 de acte materiale şi art. 439 alin. 1 lit. j (vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unor persoane) - 1250 de acte materiale.

De asemenea, au fost trimişi în judecată amiralul în rezervă Emil Dumitrescu,  la data săvârşirii faptelor, membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne,  pentru infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1, lit. g (1388 de acte materiale) şi art. 439 alin. 1 lit. j (1250 de acte materiale) din Codul penal, cu aplicarea art. 439 alin. 1 art. 5 alin. 1 din Codul penal, Cazimir Ionescu, vicepreşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, Adrian Sârbu, la acea dată şef de cabinet şi consilier al primului ministru, Miron Cozma, preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”, Matei Drella, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni, Cornel Plăieş Burlec, ministru adjunct la Ministerul Minelor, pentru infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1, art. 439 alin. 1 lit. g (856 de acte materiale) şi art. 439 alin. 1 lit. j (748 de acte materiale) din Codul penal.

În dosarul Mineriadei, procurorii militari i-au trimis în judecată şi pe generalul în rezervă Vasile Dobrinoiu, comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne, colonel în rezervă Petre Peter,  comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele, aparţinând Ministerului de Interne, pentru infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit. g (431 de acte materiale) şi art. 439 alin. 1 lit. j (431 de acte materiale) din Codul penal şi Alexandru Ghinescu, director al I.M.G.B., pentru infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit g (5 acte materiale).

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”