Actriţa Olga Tudorache, internată de urgență la spital după ce i s-a făcut rău pe scenă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa Olga Tudorache a fost internată, duminică seară, la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din Bucureşti, cu suspiciune de accident vascular cerebral, informează Mediafax.

Olga Tudorache juca, duminică seară, în spectacolul "Peşte cu mazăre" al Teatrului Metropolis, când i s-a făcut rău pe scenă, iar reprezentanţii instituţiei au chemat ambulanţa. Actriţa a fost transportată la spital cu suspiciune de accident vascular cerebral.

Născută la 11 octombrie 1929, Olga Tudorache are o carieră în teatru de peste 50 de ani. În toamna anului 1951, aceasta a fost angajată la Teatrul Tineretului din Bucureşti, unde şi-a desfăşurat activitatea neîntrerupt, până în anul 1966, când instituţia a fuzionat cu Teatrul Nottara. S-a angajat la Teatrul Mic, unde a lucrat până în 1978.

Din 1976, ea a fost conferenţiar universitar la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L.Caragiale", la catedra de actorie. A avut şase promoţii de actori, până la pensionare (1997), iar retragerea efectivă din învăţământ a avut loc în anul 2000.

Deşi primul premiu naţional l-a obţinut cu "Domnişoara Nastasia" de G.M. Zamfirescu, s-a lansat cu rolul titular din "Nila Toboşara" de Salînski. A întruchipat tipologii extrem de diferite: Ioana Boiu în "Suflete tari" de Camil Petrescu, Femeia Comisar în "Tragedia optimistă" de Vişnevski, rolul titular în "Antigona" de Sofocle, Maşa în "Cadavrul viu" de Tolstoi, Cleopatra în "Antoniu şi Cleopatra" de Shakespeare, Doamna Smith în "Cântăreaţa cheală" de Eugen Ionescu, Leonora în "Tango" de Mrozek, Vitoria Lipan în "Baltagul" după M. Sadoveanu, Fany Ellis în "Premiera" de John Cromwell, Ducesa de Gloucester în "Richard al III-lea" de Shakespeare.


Pe scena Naţionalului bucureştean, Olga Tudorache şi-a făcut o revenire spectaculoasă, în 1997, cu spectacolul "Regina mamă" de Manlio Santanelli. De asemenea, spectatorii au admirat-o, în rolul Emilia din "Cimitirul păsărilor" de Antonio Gala, la Teatrul Mic. În plus, în noiembrie 2005 Olga Tudorache a apărut în faţa publicului, la Theatrum Mundi - care a devenit în 1 noiembrie 2007 Teatrul Metropolis - într-o dublă ipostază: de regizor şi interpret al spectacolului "Peşte cu mazăre".

Considerându-se a fi, prin excelenţă "un actor de teatru", Olga Tudorache evită să vorbească despre apariţiile sale pe marile ecrane, în schimb, îşi aminteşte cu plăcere de rolul titular interpretat în "Trenul din zori nu mai opreşte aici" de T. Williams, film realizat pentru Televiziunea Română, în regia Cătălinei Buzoianu. În plus, Olga Tudorache a jucat în filmul lui Dan Piţa - "Femeia visurilor".


A primit mai multe premii ale Uniunii Teatrale din România (UNITER): premiul pentru întreaga activitate (1995), premiul pentru cea mai bună actriţă, pentru rolul din spectacolul "Regina Mamă", de Manlio Santanelli (martie, 1999), Diploma de popularitate (2002).
În martie 2006, actriţa Olga Tudorache a fost decorată de către preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul naţional "Serviciul Credincios" în grad de Mare Cruce, la propunerea ministrului Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie