Activitatea Ambulanţei Puls, suspendată timp de o lună. Arafat, despre controlul DSU în cazul morţii lui Patrick Ekeng: S-au găsit nişte nereguli serioase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii de la Ambulanţa Puls şi cei de la Dinamo au fost audiaţi duminică de procurori. Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat că s-au găsit nereguli „serioase” în urma controlului efectuat sâmbătă de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, împreună cu Ministerul Sănătăţii, în cazul decesului fotbalistului de la Dinamo Patrick Ekeng.

UPDATE: Puls nu are ambulanţe de urgenţă, defibrilatoarele au baterii descărcate, unele medicamentele sunt expirate

Inspectorii DSU au găsit medicamente expirate, fiole de adrenalină expirate folosite pentru proceduri de resucitare, defibrilatoare cu baterii descărcate în urma controlului făcut la sediul Ambulanţei Puls. Reprezentanţii serviciului privat nu au putut spune cine este persona care se ocupă de partea medicală. Astfel, s-a decis suspendarea pe o perioadă de 30 de zile şi aplicarea unei amenzi de 20.000 de lei.

 În urma acestui control, la serviciul de ambulanţă Puls, instituţiile statului, MAI şi Ministerul Sănătăţii, au identificat următoarele:

  • modificarea clasificării ambulanţelor, fără obţinerea aprobării legale în acest sens. Singurele ambulanţe funcţionale erau de tip A (destinate doar transportului pacienţilor), celelalte trei ambulanţe de tip B şi C (destinate urgenţelor) figurau ca defecte. Toate categoriile de intervenţii, inclusiv cele de urgenţă, se făceau cu ambulanţe tip A, care erau incomplet echipate.
  •  au fost identificare medicamente şi materiale sanitare cu termene de valabilitate depăşite. Echipa de control a găsit în trusele medicilor şi asistenţilor, inclusiv medicamente care erau expirate din luna mai 2015. Printre acestea s-au găsit şi fiole de adrenalină, folosită pentru procedurile de resuscitare.
  •  pe ambulanţele utilizate de firma privată au fost găsite defibrilatoare cu baterii descărcate.


Potrivit investigaţiei MAI şi a Ministerul Sănătăţii, reprezentanţii firmei nu au putut preciza persoana responsabilă cu activitatea medicală prespitalicească de la nivelul societăţii.

"Aceste aspecte reprezintă neglijenţe şi abateri grave care revin în sarcina societăţii comerciale care asigură servicii private de ambulanţă", se menţionează în comunicatul celor două instituţii.

UPDATE: Declaraţiile medicului FC Dinamo

Medicul echipei Dinamo, Liviu Bătineanu,  a declarat la ieşirea din clădirea Poliţiei Capitalei că a respectat protocolul în momentul în care jucătorul s-a prăbuşit pe teren.

"Nu m-a acuzat nimeni de nimic, pentru că sunt lucruri care se fac după anumite protocoale. Şi eu am respectat protocolul care trebuia făcut, pentru pregătirea mea şi pentru ce fac eu pe marginea terenului. Le-am spus că am respectat protocolul, dar oamenii ştiau. În presă apar toate aberaţiile din lume, dar oamenii ştiau că la şedinţa tehnică participă ambulanţa şi ei pun parafa pe foaie, ei asigură asistenţa medicală de urgenţă. Eu am chemat ambulanţa, a venit şi din momentul acela mi s-a terminat treaba. Chiar vrei să-ţi mai spun ceva? Nici nu trebuia să plec de pe teren, pentru că arbitrul nici nu mai avea voie să dea drumul la meci dacă am plecat de pe teren. În fine, discutăm", a spus Bătineanu pentru News.ro.

Totodată, acesta a subliniat  că în momentul în care i-a acordat îngrijiri lui Ekeng, acesta nu era în stop cardio-respirator.

„I-am eliberat căile respiratorii. Avea puls, respira, dar gura îi era încleştată", a adăugat medicul, după care a explicat că semnele de stop cardio-respirator au apărut în ambulanţă, cu puţin timp înainte de a ajunge la Spitalul Floreasca“, a spus Bătineanu. 

Medicul echipei Dinamo, Liviu Bătineanu, şi personalul medical de pe Ambulanţa Puls cu care a fost transportat la spital fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng au fost audiaţi, duminică dimineaţă, la Poliţia Capitalei.

Poliţiştii de la Serviciul Omoruri au ridicat documentele medicale întocmite la Spitalul Floreasca, precum şi unele documente legate de organizarea meciului care a avut loc vineri seara, pe stadionul echipei Dinamo. Totodată, sâmbătă au fost solicitate documente relevante în cauză de la factorii implicaţi în desfăşurarea meciului jucat de Dinamo cu FC Viitorul.

În cursul zilei de luni medicii legişti vor efectua şi o autopsie medico-legală. 

"Astăzi (n.red. sâmbătă) am început o acţiune de inspecţie şi control a DSU, împreună cu MS, şi încă la momentul acesta acţiunea este în desfăşurare. Mâine (n.red. duminică) cred că o să ieşim cu mai multe concluzii. Deja am informaţii, dar nu vreau să spun nimic până ce nu finalizează colegii raportul. În mod normal, o ambulanţă a unui serviciu privat de o anumită categorie nu are de ce să fie alta decât a serviciului public, legea este foarte clară în acest sens. Noi ce am verificat astăzi este dacă toate aspectele inclusiv cele prevăzute prin autorizarea dată de către Direcţie Sanitară firmei respective au fost respectate. Ce pot să spun până acum că s-au găsit nişte nereguli serioase, dar nu mă pronunţ până nu am raportul final al colegilor. Aceste nereguli înseamnă că cineva nu a respectat regulamentele şi legislaţia sau după ce a obţinut o autorizaţie a modificat ceva şi nu a respectat mai departe ce la momentul autorizării a fost vizibil că este corect", a spus sâmbătă seara, la Antena 3, Raed Arafat, citat de Agerpres.

El a precizat că, în urma unor controale efectuate de-a lungul timpului la serviciile private de ambulanţă, au fost retrase autorizaţii de funcţionare şi s-au aplicat amenzi mari.

Şi Federaţia Română de Fotbal a deschis o anchetă, după decesul lui Patrick Ekeng, potrivit preşedintelui Răzvan Burleanu, care recunoaşte, totodată, că există pobleme grave în privinţa măsurilor de prevenţie.

„În mod cert, avem o anchetă şi o anchetă care va evidenţia vinovaţii, astfel încât aşteptăm şi noi concluziile acestei anchete”, a spus preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, potrivit Digi24.

Nouă înregistrare video, de la nivelul terenului, cu momentul intervenţiei medicilor în cazul lui Ekeng

Citeşte mai mult pe aceeaşi temă:

Ekeng a murit: doctorul lui Dinamo admite că fotbalistul n-a fost defibrilat. Ce s-a petrecut în ambulanţă

Patrick Ekeng a murit: declaraţii contradictorii şi intervenţii controversate

Minciuna are picioare scurte. Cum a încercat „Flocea” să-l scoată basma curată pe medicul Liviu Bătineanu, atât în cazul Neamţu, cât şi în cel al lui Ekeng

Putea fi salvat Ekeng? Încă o mărturie cutremurătoare de pe teren: „Când l-au urcat în ambulanţă nu mai respira“

Patrick Ekeng a murit. Întrebările care au nevoie de un răspuns după această tragedie

Ekeng a murit! Mesaj sfâşietor al unuia dintre jucătorii care au încercat să-l readucă la viaţă chiar pe terenul de joc

Scene de groază la Dinamo - Viitorul! Patrick Ekeng a murit. Medicii au încercat în zadar să-l resusciteze

Patrick Ekeng a murit. Soţia plecase în Franţa vineri şi îl aştepta acasă după finala Cupei

Familia lui Patrick Ekeng. Mijlocaşul lasă în urmă o soţie şi o fiică în vârstă de doi ani

Patrick Ekeng a murit: s-a deschis dosar penal, iar principalii vizaţi sunt medicul şi şoferul ambulanţei

Patrick Ekeng a murit: un coleg a anunţat soţia camerunezului despre tragedie. Curg lacrimi pe stadionul Dinamo

Patrick Ekeng a murit: camerunezul ne-a lăsat o „bijuterie“ de gol, dar şi un ultim status emoţionant pe WhatsApp

Patrick Ekeng a murit. Cum a relatat presa internaţională tragica ştire

Patrick Ekeng a murit: în Anglia, într-un caz similar, Fabrice Muamba a fost salvat. Cum a „simţit“ moartea

Ekeng a murit: e al doilea fotbalist la moartea căruia a asistat doctorul Bătineanu. Medicul e desfiinţat de Dinu

Patrick Ekeng a murit: Steaua e alături de Dinamo într-un moment teribil. Cum a reacţionat marea rivală a „câinilor“

Ekeng a murit: e al treilea fotbalist căruia îi stă inima din octombrie până acum. Alte tragedii de-a lungul anilor

Patrick Ekeng a murit: fotbalul se opreşte în România. Finala Cupei nu se mai joacă marţi. Anunţ oficial făcut de FRF

Soarta lui Patrick Ekeng a depins de 14 minute şi de Real Madrid. Cum a ajuns camerunezul să joace în România

Patrick Ekeng a murit. Observatorul meciului Dinamo-Viitorul: Medicul delegat ne-a confirmat că ambulanţele sunt dotate corespunzător

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică