Acţiune Poliţia Română. Peste 700 de sancţiuni aplicate şoferilor în şapte judeţe, după controale în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 700 de sancţiuni, după controale ale Poliţiei în zona trecerilor la nivel cu calea ferată  FOTO Adevărul

Peste 700 de sancţiuni contravenţionale au fost date de poliţişti, în şase judeţe, la o acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere în zona trecerilor la nivel cu calea ferată. Totodată, au fost reţinute 42 de permise auto.

„La acţiunea de marţi, care a vizat judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui, au participat poliţişti din cadrul Serviciilor Rutiere Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui, împreună cu cei de la Secţia Regională de Poliţie Transporturi Iaşi, sub coordonarea Direcţiei Rutiere şi Direcţiei de Poliţie Transporturi din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR)“, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române.

În urma acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au constatat cinci infracţiuni, dintre care patru la regimul circulaţiei, iar una de altă natură.

Totodată, ei au dat 718 sancţiuni contravenţionale, dintre care 84 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, 541 la regimul circulaţiei şi 93 la alte acte normative.

„Dintre cei 42 de şoferi rămaşi fără permis, 16 au fost sancţionaţi astfel pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, trei - pentru depăşire pe platforma căii ferate, iar 23 - pentru alte abateri“, au precizat sursele citate.

De asemenea, au fost retrase 15 certificate de înmatriculare.

În 17 iulie, patronul echipei de fotbal FC Ştefăneşti, Nae Nicolae, a murit după ce maşina Bentley condusă de acesta a fost lovită de un tren de persoane, la trecerea la nivel cu calea ferată de pe Şoseaua Petricani, la ieşirea din Capitală spre Pipera, judeţul Ilfov.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima