Achiziţiile de lux făcute de şefii de la Protecţia Martorilor: „Arată mai bine ca la IGP, avem inclusiv muzică de cameră pe hol, în surdină, aşa”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

„Adevărul“ continuă seria dezvăluirilor din cazul de corupţie de la Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor (ONPM). În acest caz sunt arestaţi fostul director al instituţiei, chestorul Adrian Bărăscu, cinci comisari-şefi şi un psiholog, din cadrul aceleiaşi structuri.

Procurorii DNA au strâns probe potrivit cărora, chestorul Adrian Bărăscu s-ar fi folosit de statutul unor date clasificate pentru a  face achiziţii ilegale pentru instituţie. O parte a anchetei vizează modul în care acesta punea presiune pe ofiţerii ONPM sau pe martorii protejaţi care atrăgeau atenţia asupra neregulilor şi făceau plângere la şefii din MAI. Asta după ce poliţiştii au observat că achiziţiile inutile şi supraevaluate făcute de Adrian Bărăscu, de la firme de casă,  erau făcute din banii destinaţi persoanelor incluse în Programul de Protecţie a Martorilor (PPM). Aceştia erau cazaţi în locuinţe în zone rău famate, neamenajate şi nemobilate, închiriate la preţuri foarte mici. Banii care le rămâneau ilegal şefilor Oficiului erau investiţi în sediul de lux al ONPM, sau erau folosiţi pentru nevoile personale ale unor poliţişti angajaţi ai instituţiei.

Video-wall inutil

O achiziţie inutilă făcută de Bărăscu au fost două video-wall - ecran format din 9 monitoare, instalate în sediul ONPM, pentru a a crea o imagine „tip NASA” pentru vizitatori. După ce au fost cumpărate, s-a căutat să le găsescă o utilitate. Sistemul de supraveghere video pe monitoarele din dispecerat nu a putut să devină eficient, întrucât ar fi presupus costuri mai mari decât plata serviciilor de pază şi protecţie ale unei firme specializate.

În plus, anchetatorii DNA au observat că avantajele firmei specializate sunt date de monitorizarea în timp real şi intervenţia în 3 minute, pentru oraşe şi, respectiv, 10-20 minute, pentru alte localităţi. ONPM-ul nu deţine personal suficient pentru a asigura monitorizarea (ar trebui cel puţin 5 dispeceri, faţă de unicul dispecer din prezent), nu există personal calificat (în domeniul serviciilor de securitate, supraveghere video), iar dotările de profil se uzează moral, fiind necesară în scurt timp o nouă investiţie. Din punctul de vedere al securităţii locuinţelor martorilor protejaţi, nu există un plan verificat de acţiune, activitatea fiind haotică, fără un responsabil desemnat sau o planificare a îmbunătăţirilor

“Vede cum îl mierleşte pe ăla în direct”

Trebuie spus că multe servicii sunt externalizate către firme private de pază care pot interveni în 3 minute pentru oraş şi 10-20 de minute pentru alte localităţi. Procedura la ONPM era foarte greoaie: dispecerul (în cazul în care observă ceva pe monitoare), trebuie să apeleze telefonic ofiţerul de legătură, care, la rândul său, ia legătura telefonică cu martorul protejat, după care nu se ştie în cât timp se intervine efectiv, întrucât perioada necesară confirmării unei alarme reale anihilează posibilitatea unei intervenţii utile.

Situaţia era gravă, deoarece şi sistemele de alarmă –camere video erau ineficiente. „E pusă de pomană în momentul ăsta. Deci faptul că noi avem camere, e cel mai fericit caz. Dacă cumva se nimereşte chiar atunci să se uite, vede cum îl mierleşte pe ăla în direct. Deci cam la asta foloseşte. E un început, dar noi trebuie să ne gândim la tot ce derivă din chestiile astea”, se plângea un ofiţer. „Da, este... Dar mi-aduc aminte că am mai discutat”, confirma comisarul-şef Ion-Octavian Nanu. Până şi Bărăscu şi-a dat seama de ineficienţa sistemului pe care-l controla: „Dispeceratul e decât să zici că e cineva acolo 24 de ore şi că răspunde la telefon, pe departe de ce ar presupune un dispecerat şi operaţii şi absolut orice”.

„Deci noi avem inclusiv muzică de cameră pe hol”

Alţi bani din fondul de Protecţie al Martorilor erau investiţi în sediul ONPM. Astfel, cu prilejul unei vizite de protocol, directorul ONPM, chestorul Adrian Bărăscu, s-a lăudat că sediul instituţiei sale este mai bine dotat decât sediile IGPR: „Vreau să îţi spun că arată mai bine ca la IGP”, „Şi decât în Mihai Vodă şi decât în Ştefan cel Mare şi fără suport”. Bărăscu a evidenţiat avantajele proprii: „Eh, vezi? Deci noi avem inclusiv muzică de cameră pe hol, în surdină, aşa…”. Bărăscu se lăuda superiorilor de achiziţiile de lux: „Da, deci nu, chiar avem nişte condiţii în interiorul clădirii deosebite…”, „Da’, şi… nu, mai e o chestie, când vii să cunoşti o instituţie, te uiţi la ea de la cum arată…”, „… curăţenie, de la WC-uri şi la alte chestii. Şi atunci îţi dai seama cam cu cine ai de-a face şi-l tratezi la fel”.
 

“Să facem propunere de scoatere pentru amândoi”

Cele mai multe probleme le aveau cu virarea banilor, indemnizaţia lunară, către martorii protejaţi, care uneori întârzia. Comisarii erau nemulţumiţi că unii martori îşi cereau drepturile, iar poliţiştii îi ameninţau cu scoaterea din Programul de Protecţie al Martorilor.

Dan -Cristian Puşcaş: Nu mai stau, frate! Nu mai, că deja… vorba lu’ Violeta, că mi-a tras-o acum. "E, când vă spun eu, bă! Că să facem propunere de scoatere pentru amândoi" . Da’ zic: "Bă, aveam şi noi o plăcere diabolică. Ce să facem?".

Aurel Lehăduş: Da. Păi, de aia am stat mai mult.

Dan -Cristian Puşcaş: Păi i-am zis eu: "Aveam şi noi o plăcere diabolică" Da, da. Da’ nu mai. Deja asta e javră şi nu mai stau frate! Înţelegi? Nu mai! Deja m-an săturat. Adică ă.. auzi şi tu! O să auzi şi tu, pentru ce ne acuză ea. Pentru ce ne acuză.

„Lasă că o fac, i-o fac săptămâna asta!”

Dan -Cristian Puşcaş era ofiţer de legătură în acest caz şi a  hotărât că martorii trebuiau excluşi din PPM:

Dan -Cristian Puşcaş: Am zis …[înjură – n.n.]… stai să… Dacă… Fii atentă, că mâine îi pun pe …hâr …[tuşeşte – n.n.]… pe masă să… Dacă e nemulţumită de Program, de modu ’ cum s-a derulat până acum, să iasă din Program. Îi spun să-şi ia….
Felicia-Violeta Popa: Dacă eu îţi spun că trebuia făcut demult scoatere pentru boul ăla…
Dan -Cristian Puşcaş: Lasă că o fac, i-o fac săptămâna asta!.
Felicia-Violeta Popa: Şi trebuia făcut. Da ’ noi suntem fraieri. Noi suntem fraieri. Da.
Dan -Cristian Puşcaş: Da. Corect. Ai dreptate.

 

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Analiza medicală tot mai cerută de pacienți. „Cunoașterea valorii ajută doctorul să ajusteze agresiv ceilalți factori de risc”
Bătălie strânsă la Capitală. Fragmentarea votului dă șanse nesperate unui outsider. Cine ar putea fi de această dată candidatul anti-sistem
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali