Acccident grav în apropiere de Bucureşti, soldat cu opt răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opt persoane au fost rănite în urma unui accident care a avut loc luni, în comuna Ciorogârla, din judeţul Ilfov, în care au fost implicate un microbuz şi trei autoturisme, au declarat pentru News.ro oficali din Poliţia Ilfov.

Accidentul a avut loc la ieşirea din comuna Ciorogârla spre Bucureşti, opt dintre persoanele aflate în maşini fiind rănite, fără însă a rămâne încarcerate.

La locul accidentului au fost trimise trei echipaje SMURD, care evaluează răniţii, unii dintre aceştia urmând să fie duşi la spital, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile.

O maşină de descarcerare şi o autospecială de stingere au fost, de asemenea, trimise la locul accidentului, însă nu a fost nevoie de intervenţia acestora.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile, şapte persoane rănite în accident au fost transportate la spital, acestea fiind conştiente. Trei persoane au fost duse la Spitalul Elias, iar patru la Universitar.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie