A murit Tudor Postelnicu, unul dintre cei mai de temut şefi ai Securităţii de pe vremea lui Ceauşescu

Tudor Postelnicu, fost şef al Securităţii pe vremea lui Nicolae Ceauşescu şi fost ministru de Interne, a murit sâmbătă la Spitalul Militar Carol Davila din Bucureşti, la vârsta de 86 de ani, după o suferinţă îndelungată. A avut mai multe probleme de sănătate, în ultima perioadă respirând cu ajutorul aparatelor.

Tudor Postelnicu a fost un personaj controversat din istoria Securităţii. Acesta a devenit membrul Partidului Comunist Român în anul 1953, iar şapte ani mai târziu se nota despre el că emană uneori un aer de superioritare şi de îngâmfare: „În activitatea sa manifestă uneori tendinţe de îngâmfare, se supraapreciază, din care cauză lucrează uneori rigid cu oamenii“ , potrivit Institului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. 

În anul 1978 a fost numit şef al Departamentului Securităţii Statului, iar în 1987 a devenit Ministru de Interne, perioadă în care a fost şeful Securităţii. Acesta a fost judecat în „Procesul celor patru“, fiind condamnat la închisoare pe viaţă, confiscarea averii şi privarea de unele drepturi civile. După recurs, îi va fi schimbată încadrarea juridică – omor deosebit de grav –, iar pedeapsa va fi redusă la 14 ani.

Tudor Postelnicu a fost judecat în „procesul celor 4“, alături de prim-viceprim-ministrul Ion Dincă, Manea Mănescu şi Emil Bobu, într-o mascaradă judiciară de inspiraţie stalinistă în care acuzaţiile – de genocid! – se limitează la evenimentele din decembrie 1989. Chiar şi aşa, Tudor Postelnicu îşi cunoaşte vinovăţia: din ordinul Elenei Ceauşescu şi cu concursul său, 40 de cadavre fuseseră scoase din morga de la Timişoara şi încărcate într-o autoizotermă cu destinaţia Bucureşti. Morţii fuseseră incineraţi, în taină, la Crematoriul Cenuşa. 

Când a fost invitat să-şi aştearnă depoziţiile pe hârtie, s-a constatat că Postelnicu nu prea ştia să scrie, iar gramatica limbii române era, pentru el, o adevărată enigmă. Postelnicu nu-şi recunoaşte nicio vinovăţie, nu acceptă niciun proces de conştiinţă. Regretul său e legat de faptul că a fost prea obedient, n-a putut, vai!, să spună „nu“, a fost un dobitoc. În rest, nu ştie nimic: „În ultimii doi ani eu nu m-am ocupat decât de miliţia de stradă, de pompieri şi de paza recoltei. De Securitate n-am mai ştiut...“. 

„Inculpatul Postelnicu Tudor, recunoscând în întregime acuzaţia, a insistat să se consemneze în declaraţiile sale că «am fost un dobitoc», întrucât «am fost de acord cu ordinele şi dispoziţiile criminale ale lui Nicolae Ceauşescu“, scria ziarul „Adevărul“ din 28 ianuarie 1990 

În cazul lui Tudor Postelnicu, fost şef al Securităţii Municipiului Bucureşti între anii 1978-1987, instanţa a stabilit în 2010 că a încălcat grav drepturile omului prin activitatea sa de şef al Securităţii ceauşiste. Mai mult, Postelnicu a jucat un rol important în dosarele scriitorilor Paul Goma şi Ion Caraion.

Apostolii Epocii de Aur. Cam cât de dobitoc era Tudor Postelnicu

În cadrul campaniei „Apostolii Epocii de Aur“, jurnaliştii Adevărul au scris pe larg despre viaţa şi misiunile lui Postelnicu la Securitate.

A rămas în istorie pentru afirmaţia „am fost un dobitoc“, rostită în faţa judecătorilor, în primul proces al comunismului, din ianuarie 1990. Tudor Postelinicu n-a fost niciodată un dobitoc! A ştiut întotdeauna care-i misiunea sa în ceauşism şi şi-a asumat, cu cinism ţanţos, dar cu preţul onoarei proprii, atât responsabilităţile criminale de şef al Securităţii, cât şi conspiraţiile şi câştigurile din jurul maşinăriei de bani a Securităţii.

Postelnicu stă în detenţie până în 1994, când e eliberat din motive medicale. La 29 ianuarie 1998 e însă din nou încarcerat, fiind arestat până la 6 octombrie 1999, când Tribunalul Bucureşti îi admite cererea de eliberare condiţionată. În perioada în care ar fi trebuit să-şi trateze bolile, Postelnicu are alte preocupări: cumpără una dintre casele naţionalizate de regimul pe care-l slujise la un preţ mult mai mic decât preţul pieţei. Tudor Postelnicu locuia lângă Guvern, pe Calea Victoriei, la etajul 2 al unui bloc de lux, după standardele piaţei imobiliare bucureştene.

Pe 17 decembrie 2014, jurnaliştii de la „Cancan“ obţin ultima declaraţie publică a lui Postelnicu: „Vă mulţumesc pentru atenţie, vă mulţuţumesc pentru telefon. Sunt bolnav, de-abia mai stau, mi-au slăbit vederile“, se plânge duios bătrânul, din apartamentul său de pe Calea Victoriei. 

Misiunile lui Postelnicu la Securitate

În comunism, Tudor Postelnicu şi Nicu Ceauşescu erau mai mult decât tovarăşi. În timpul în care primul era prim-secretar la Buzău, Nicuşor făcea armata la o unitate din acelaşi judeţ. Postelnicu a intrat în graţiile familei prezidenţiale pentru că „i-a asigurat un trai şi un anturaj feminin corespunzător“ odraslei Ceauşeştilor.  „A fost în reaţii bune cu Nicuşor, dar s-a purtat mizerabil până la urmă cu toţi. Postelnicu o informa pe Elena tot ce făcea Nicuşor“.

Citeşte continuarea în articolul Apostolii Epocii de Aur. Cam cât de dobitoc era Tudor Postelnicu