A degerat de dragul şcolii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paul, alături de părinţii săi

Un băiat de 14 ani din satul Băleşti a ajuns ieri la spital cu degerături la mâini şi la picioare după ce a mers trei kilometri pe jos ca să ajungă la ore. Adolescentul a fost nevoit s-o ia la pas prin zăpadă din cauză că autobuzul care-l transporta de obicei nu a mai pornit din cauza gerului.

Paul este cel mai silitor elev de la şcoala din comuna vasluiană Deleni. Diriginta a fost şocată când băiatul a ajuns la şcoală. I-a povestit că a venit pe jos printr-un ger de minus 11 grade Celsius, din cauză că autobuzul care-l ducea la şcoală nu a mai venit în staţie.

„Când l-am văzut mi s-a rupt inima. Avea mâinile vinete şi abia mai putea să ţină pixul în mână. I-am dat o cană cu ceai, dar a început să aibă frisoane şi am decis să chem ambulanţa", ne-a povestit Irina Tănase, diriginta lui Paul.

Potrivit medicilor, copilul avea ghete în picioare, dar nu şi ciorapi. „Am preluat copilul în stare gravă şi l-am transportat la spital cu dureri foarte mari. Avea degerături atât la membrele inferioare, cât şi la cele superioare", a precizat Ana-Maria Ungureanu, medic la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui.

Paul a fost externat tot în cursul zilei de ieri şi i s-a recomandat să stea trei zile acasă. „Am aşteptat autobuzul 15 minute şi am plecat pe jos ca să nu întârzii la şcoală. Mă dor puţin mâinile şi piciorele, dar trece. Mâine m-aş duce iar la ore, dacă m-ar lăsa. Îmi place foarte mult franceza şi aş dori să fac un liceu cu profil uman. Sper foarte mult să reuşesc", a declarat băiatul.

Cel mai bun elev din clasă

Părinţii adolescentului spun că nu-l pot ajuta cu prea multe. „Am cinci copii şi-i ţin pe toţi doar din alocaţiile lor. Ce să fac cu 200 de lei? El îşi doreşte să meargă la liceu, dar n-am cu ce să-l întreţin să facă naveta", s-a plâns Pauline Ciobanu, mama lui Paul.

Profesorii sunt mândri de băiatul de 14 ani şi spun că este cel mai bun la învăţătură. „Din nefericire, pe Paul nu are cine să îl ajute. Este cel mai silitor elev din clasa lui şi învaţă totul singur. El nu se joacă cu ceilalţi copii, stă toată ziua cu ochii în cărţi", a spus Vasile Banu, profesorul său de istorie.

Nu au microbuz şcolar

Cadrele didactice sunt revoltate deoarece nimeni se implică pentru a asigura transportul copiilor la şcoală. În aceeaşi situaţie ca şi Paul s-au aflat alţi 40 de copii din Băleşti, satul în care locuieşte adolescentul. Cu toţii au venit pe jos la şcoală, din cauza autobuzului care n-a mai ajuns în staţie.

„Copiii din Băleşti vin cu autobuzul care face curse de persoane din satul Fâstâci, iar firma respectivă primeşte lunar câte 3.100 de lei lunar pentru a transporta şi elevii. Am cerut în nenumărate rânduri celor de la inspectoratul şcolar să facă un contract cu cei de la comuna Deleşti, care au microbuz, să transporte şi pe acei copii. S-ar fi redus costurile la jumătate. Dar nu avem cu cine vorbi", a declarat Maria Diaconu, directorul şcolii.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui a demarat o anchetă pentru a afla de ce elevul a venit pe jos la şcoală şi de ce primăria nu i-a pus la dispoziţie un mijloc de transport.

"Mi-aş dori ca Moş Crăciun să-mi aducă un telefon mobil, deoarece sunt singurul din clasă care nu are telefon."
Paul Ciobanu
elev

Copiii au ocupat Primăria

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău, Florina Stoian, s-a sesizat în urma articolului publicat ieri de „Adevărul" şi a mers în comuna Merei, acolo unde 200 de copii învaţă la 7 grade Celsius, în fostul cămin cultural. Şcoala din această localitate se află în renovare, dar lucrările sunt sistate din lipsă de fonduri. Stoian i-a luat pe elevi şi i-a dus în sala de şedinţe a Primăriei, la căldură.

„Nu ştiu cu ce drept a venit această doamnă să facă ordine la mine în Primărie. Cum aceşti elevi au stat patru ani şi n-au îngheţat, puteau să mai stea două săptămâni, că nu se întâmpla nimic. Nu ştiu dacă voi accepta să înveţe în Primărie", a declarat Ion Fătu.

Mai multe pentru tine:
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ce an al schimbărilor este 2026 pentru fragila Prințesă Kate! Previziunile făcute de astrologi i-au înmărmurit pe fanii regali
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online