50 de cetăţeni români, repatriaţi din Fâşia Gaza

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul român de Externe a activat celula de criză şi a repatriat, vineri, un grup de 50 cetăţeni români şi a transportat, în România, 8 cetăţeni ai Ungariei şi 5 cetăţeni ai Republicii Moldova, din Fâşia Gaza, informează un comunicat al MAE.

La operaţiunea  de evacuare şi repatriere au participat, în mod direct, toate misiunile diplomatice ale României în zonă (Ambasada României la Tel Aviv, Ambasada României la Amman şi Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah), sprijinite de două echipe consulare mobile trimise din Centrala MAE.

Cheltuielile de repatriere au fost acoperite, integral, din fondul special al Ministerului Afacerilor Externe, destinat gestionării crizelor consulare.

Statul român a acordat sprijin si pentru evacuarea a 8 cetăţeni ungari şi 5 cetăţeni ai Republicii Moldova, aceştia fiind transportaţi în România împreună cu grupul de cetăţeni români.

Grupul de cetăţeni români, ungari şi ai Republicii Moldova, împreună cu membri de familie ai acestora, au fost asistaţi pe întreg traseul de evacuare şi repatriere de către echipele consulare mobile din Centrala MAE, respectiv de personalul consular din cadrul misiunilor diplomatice ale României de la Tel Aviv, Amman şi Ramallah, se mai arată în comunicatul MAE.

Până în prezent, numărul cetăţenilor români evacuaţi şi repatriaţi din Fâşia Gaza se ridică la 153 de persoane, împreună cu membrii de familie, la care se adaugă un număr de 9 cetăţeni ungari şi 5 cetăţeni ai Republicii Moldova.

Armata israeliană a anunţat vineri că a reluat atacurile împotriva Hamas după ce mişcarea palestiniană a reînceput tirurile cu rachetă din Fâşia Gaza, la expirarea unui armistiţiu bilateral, relatează AFP.

"În această dimineaţă, după tirurile de rachetă împotriva Israelului, forţele armate au vizat instalaţii teroriste din Fâşia Gaza", a anunţat armata într-un comunicat, la scurt timp după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a ordonat să riposteze viguros la noile atacuri ale Hamas.

Armata israeliană a efectuat atacuri aeriene şi tiruri de artilerie, dar nu a trimis soldaţi în interiorul enclavei palestiniene, a precizat un purtător de cuvânt militar, în condiţiile în care martori şi surse palestiniene au vorbit despre atacuri aeriene în nordul şi centrul Fâşiei Gaza.

Cel puţin 18 rachete au fost lansate din Gaza spre Israel începând cu ora 08.00 (08.00, ora României), când a expirat armistiţiul de trei zile, a adăugat armata israeliană. Două au fost interceptate deasupra oraşului Ashkelon, din sudul Israelului, 14 au căzut în zone nelocuite, iar două au căzut chiar în Fâşia Gaza.

Această reluare a violenţelor intervine la expirarea armistiţiului de trei zile dintre Hamas şi Israel, care nu a fost prelungit vineri dimineaţă, în lipsa unui acord în negocierile indirecte sub egida egiptenilor, la Cairo.

Reluarea ostilităţilor a provocat moartea unui copil palestinian în vârstă de 10 ani, ucis într-un raid al aviaţiei israeliene, au informat serviciile de urgenţă palestiniene.

Ofensiva israeliană din Fâşia Gaza, lansată la 8 iulie, s-a soldat cu moartea a aproape 1.900 de palestinieni.


 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”