400 de salvamontişti, pregătiţi să intervină în zonele montane în acest weekend. În multe masive riscul producerii de avalanşe este însemnat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

400 de salvamontişti sunt pregătiţi să intervină în acest weekend în zonele montane din ţară, aceştia sfătuind turiştii să schieze responsabil, cu echipament corespunzător, şi să aibă o conduită preventivă. În multe dintre masive riscul producerii de avalanşe este însemnat, aşa că turiştii sunt rugaţi să se informeze cu privire la zonele pe care vor să le abordeze şi să fie echipaţi corespunzător.

Salvamontiştii anunţă că în ultima săptămână au avut peste trei sute de intervenţii, cifră considerată ”îngrijorător de mare”.

”Avem peste 300 intervenţii numai în ultima săptămână, număr îngrijorător de mare, ce ne determină să vă sfătuim să schiaţi responsabil, cu echipament corespunzător, adaptat stilului şi nivelului dumneavoastră, cu o conduită preventivă faţă de cei din jur. Noul strat de zăpadă îi poate îndemna pe iubitorii schiului offpiste la noi provocări, dar aceştia trebuie să îşi aleagă cu grijă pantele şi liniile de coborâre, să facă un test al zăpezii şi să aibă asupra lor kitul de avalanşă”, au transmis salvamontiştii.

Potrivit acestora, în week-end, ca în toate perioadele de vârf ale sezonului turistic de iarnă, un număr de circa 400 de salvamontişti se vor afla la datorie în zonele montane cu afluenţă turistică mare, în zonele de practicare a sporturilor de iarnă, în punctele medicale şi de intervenţie din circa 90 de posturi şi baze salvamont, astfel încât să se reuşească intervenţia cu operativitate în situaţia producerii de accidente.

Echipele Salvamont sunt singurele structuri care deţin competenţa legală, personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni în soluţionarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecţiuni medicale.

Totodată, salvamontiştii anunţă că în multe dintre masive riscul producerii de avalanşe este însemnat.

Astfel, Serviciul Public Judeţean Salvamont Salvaspeo Mureş anunţă că în Munţii Călimani şi Gurghiu, în zonele cu pantă între 25 – 38 grade, la altitudini de peste 1.500 de metri, în urma căderilor de zăpadă din ultimile zile riscul de avalanşă este de gradul III şi IV (pe o scară de la 1 la 5), nivel de risc care se va menţine în zilele următoare.

”Persoanele care vor parcurge în următoarele zile trasee montane din Munţii Călimani şi Gurghiu, la peste 1.500 m, trebuie să fie echipate specific perioadei de iarnă, dar şi cu echipament individual de salvare din avalanşă (sondă de avalanşă, lopată de avalanşă, dispozitiv electronic de căutare din avalanşă DVA)”, anunţă salvamontiştii.

La rândul lor, salvamontiştii din Suceava avertizează asupra pericolului producerii de avalanşe în Munţii Giumalău, Suhard şi Călimani.

”Stratul de zăpadă proaspătă variază între 40 şi 60 de centimetri, iar riscul de avalanşă va rămâne ridicat şi pe perioada weekend-ului. Pe cea mai mare parte a traseelor, marcajele sunt acoperite de zăpadă iar vizibilitatea este (foarte) redusă. Pe şoseaua Transrarău se circulă doar din Pojorâta până la cabana Rarău în condiţii dificile şi există posibilitatea închiderii drumului din cauza viscolului”, anunţă salvamontiştii din Suceava. 

De asemenea, este risc de gradul trei, din cinci posibile, în Munţii Făgăraş şi Bucegi, la peste 1.800 de metri altitudine, dar şi în masivele Parâng şi Retezat.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort