38 de români sunt blocaţi de peste 20 ore pe aeroportul Amman. Aeronava Tarom s-a întors goală la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup de 38 de români este blocat de peste 20 ore pe aeroportul Amman din Iordania, după ce cursa Bucureşti-Amman-Bucureşti, care trebuia să decoleze duminică, la ora 3 AM, de pe aeroportul Amman a fost deviată pe alt aeroport iordanian, pasagerii nefiind anunţaţi. Reprezentantul Tarom în Iordania face demersuri pentru îmbarcarea românilor rămaşi la Amman

UPDATE 16.25:  Reprezentantul TAROM la Amman întreprinde demersuri pentru îmbarcarea pasagerilor rămaşi în capitala Iordaniei la bordul curselor unor companii aviatice partenere, în prezent românii fiind cazaţi la un hotel din apropierea aeroportului, a precizat Ministerul Afacerilor Externe (MAE), potriivit Mediafax.


Ambasada României la Amman a fost sesizată de către un român, duminică, în jurul orei locale 12:30, în legătură situaţia mai multor cetăţeni români care nu au putut părăsi capitala Iordaniei. Acesta a apelat la sprijinul misiunii diplomatice pentru procurarea unui medicament necesar fiului său minor, informează MAE. Consulul român a obţinut medicamentul şi s-a deplasat la aeroport, unde a putut fi administrat copilului.

Conform datelor obţinute de Ambasada României la Amman, în cursul nopţii precedente, aeronava TAROM care efectua o cursă de linie către Amman nu a putut ateriza pe aeroportul din capitala Iordaniei din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile (ceaţă densă), fiind redirecţionată către un alt aeroport din apropiere. Aeronava a aterizat la orele 01:30 a.m., iar la 03:40 a.m. a decolat, conform orarului de zbor, pentru cursa de retur către Bucureşti.

Ministerul de Externe precizează că, din cauza unor deficienţe organizatorice, cei 38 de pasageri care urmau să se îmbarce pentru cursa retur nu au fost transportaţi la aeroportul de pe care a decolat aeronava. Ulterior, ei au fost cazaţi la un hotel din proximitate.

Potrivit celor precizate de reprezentantul companiei TAROM la Amman la solicitarea misiunii diplomatice, acesta întreprinde în prezent demersuri pentru îmbarcarea pasagerilor rămaşi în Amman la bordul curselor unor companii aviatice partenere. Majoritatea pasagerilor sunt rezidenţi în Iordania şi şi-au amânat plecarea pentru următoarea cursă TAROM, care va zbura marţi.

"Noi nu am ştiut. La două ore după ce aeronova deja decolase, reprezentanţii Tarom din aeroportul Amman au venit să ne anunţe că din cauza ceţii avionul nu a putut să ia pasagerii de pe aeroportul din Amman şi s-a întors gol la Bucureşti. Suntem de 13 ore aici fără mâncare şi fără apă. Reprezentanţii locali ai Tarom au spus că nu au o soluţie. Următorul zbor este în noaptea de marţi spre miercuri", a spus Cristina, unul dintre pasageri, coform ZF.

"Cursa de la Amman operată de compania Tarom a aterizat dimineaţă pe aeroportul Otopeni, dar avionul a venit gol, fără pasageri. Cei de la Tarom ne-au furnizat un număr de telefon la care pot suna toţi cei interesaţi de acest zbor", a spus un reprezentant al biroului de Informaţii Sosiri de pe aeroportul Henri Coandă din Capitală.

Ziarul Financiar a scris că la numărul de telefon furnizat nu a răspuns niciun reprezentant al Tarom.

Mai multe pentru tine:
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul