1990 - 1992 - Mineriadele au fost deciziile politice care au afectat cel mai grav economia
0România a revenit la capitalism având un atu considerabil faţă de celelalte economii din Blocul de Est: nu avea datorii externe. Se puteau împrumuta bani pentru infrastructură şi pentru retehnologizarea industriei, dar Guvernul a preferat să ia credite pentru importuri de alimente, televizoare color etc.
O altă decizie controversată a fost restituirea către populaţie a aşa-numitelor „părţi sociale" - contribuţii pe care salariaţii le plăteau întreprinderilor, menite a le întări statutul de „proprietar", pe lângă cele de „producător şi beneficiar". Astfel, întreprinderile au fost în bună măsură decapitalizate, iar banii eliberaţi s-au dus tot în consumul provenit aproape exclusiv din importuri. Explicaţiile oferite mai târziu de Petre Roman făceau referire la îndelungatele privaţiuni îndurate de populaţie în comunism.
Mineriadele şi izolarea României
Toate aceste „răsfăţuri" i-au asigurat lui ion Iliescu şi partidului său succesul la alegerile din 1990 şi 1992, dar au dus la inflaţie şi acumularea unor datorii uriaşe. Cea mai costisitoare greşeală a puterii de la începutul anilor '90 nu a fost una economică, ci politică: chemarea minerilor în Capitală. Tot capitalul internaţional de simpatie de care se bucura România după ieşirea sângeroasă din comunism s-a spulberat.
Ţara a fost izolată, iar Adrian Năstase, numit ministru de externe după mineriadă, declara mai târziu: „A trebuit să lucrez mult pentru repararea imaginii României în străinătate". Repercusiunile economice au fost dezastruoase: s-a întrerupt acordul de asistenţă cu FMI şi organismele financiare internaţionale au refuzat să finanţeze România.
„Naţionalizarea" valutei
În septembrie 1991, sub presiunea minerilor sosiţi la Bucureşti şi cu complicitatea lui Ion Iliescu, Petre Roman este alungat de la guvernare. Îl înlocuieşte ministrul său de Finanţe, Theodor Stolojan. El va rămâne în istoria marilor controverse economice postdecembriste ca autor al naţionalizării valutei, la sfârşitul anului 1991. Toată valuta existentă în conturi a fost schimbată forţat în lei, la un curs fix, stabilit administrativ. Peste ani, Stolojan explica astfel decizia: „În septembrie 1991, minerii năvăliseră în Bucureşti şi au răsturnat un guvern. România rămăsese fără nicio finanţare externă în preajma iernii. Nu era, realmente, altă soluţie!". Decizia a crescut neîncrederea în moneda naţională şi în sistemul bancar.
Stolojan a rămas premier un an. În septembrie 1992, Ion Iliescu şi partidul său, FDSN, au câştigat alegerile, iar postul de prim-ministru a revenit unui necunoscut: Nicolae Văcăroiu. Acesta va fi cel mai docil premier în raport cu preşedintele şi, prin urmare, deciziile sale economice au urmat fidel gândirea de la Cotroceni.
Cinci ani pentru ca pensiile să intre în deficit
Una dintre politicile cele mai dăunătoare pe termen lung a fost cea practicată în domeniul pensiilor. Din cazua deciziilor luate de guvernanţi în anii aceia, sistemul public de pensii se află acum în pragul colapsului. România a intrat în capitalism cu un raport de peste trei salariaţi la un pensionar şi un fond de pensii excedentar. Raportul a scăzut pe măsură ce economia s-a privatizat, iar şomerii au descoperit că se pot refugia în sistemul de pensii.
Guvernele n-au împiedicat retragerile timpurii din muncă, ci le-a încurajat prin tot felul de legi. În martie 1991, premierul Petre Roman dădea un decret-lege prin care se permitea pensionarea cu doi până la patru ani mai devreme. Aproximativ 500.000 de persoane s-au pensionat anticipat pe baza acelei reglementări. O lege de acest fel a elaborat şi Nicolae Văcăroiu, în 1995, ceea ce a dus la un nou val de aproximativ 500.000 de pensionari tineri.
Acest ritm galopant al pensionărilor, care a mascat de fapt şomajul, a făcut ca numai în cinci ani fondul de pensii să ajungă la primul deficit. În 1991, excedentul de la pensii depăşea 100 de milioane de dolari. Banii s-au evaporat pe măsură ce creştea numărul pensionarilor, dar şi pentru că ei au fost folosiţi la acoperirea unor goluri la buget. În primul rând, pentru plata şomerilor şi a salariilor compensatorii oferite disponibilizaţilor.