100.000 de pelerini, aşteptaţi astăzi la Şumuleu Ciuc. Preşedintele şi vicepremierul Ungariei se află printre participanţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
100.000 de pelerini sunt aşteptaţi astăzi la Şumuleu Ciuc FOTO Mediafax

Preşedintele Ungariei, Ader Janos, vicepremierul Semjen Zsolt şi alţi parlamentari din ţara vecină participã în cursul acestei zile la pelerinajul de Rusaliile catolice de la Şumuleu Ciuc, judeţul Harghita. Până acum, la manifestarea religioasă au participat zeci de mii de persoane.

Mai precis, în zonă au ajuns în jur de 50.000 de persoane, aproximativ 20.000 fiind deja pe platoul unde se va ţine slujba de hram de Rusaliile Catolice, informează Mediafax.

Mulţi dintre credincioşi au petrecut noaptea în biserică rugându-se la statuia Fecioarei Maria, considerată făcătoare de minuni, alţi 3.000 de pelerini din Ungaria fiind aduşi în Miercurea Ciuc cu cele trei trenuri puse la dispoziţie de Căile Ferate Maghiare.

În jurul orei 10.30, din Catedrala Franciscană a fost scos drapelul localităţii Şumuleu, numit „Laborum”, care are o greutate de 25 de kilograme şi este purtat de cel mai merituos elev al Liceului Romano Catolic „Segito Maria”, din Miercurea Ciuc. Acesta a fost momentul debutului procesiunii de după slujba religioasă, oficiată în Catedrala Franciscană, de unde pelerinii au pornit către Altarul Triplu de lângă Capela Salvator, de pe Muntele Şumuleul Mic, unde va fi oficiată slujba de hram de Rusaliile Catolice, începând cu ora 12.30.

Ca şi în alţi ani, la pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu Ciuc au venit credincioşi din toate colţurile lumii.

10.000 de persoane vor participa la Pelerinaj

Cei care vor asigura ordinea şi siguranţa publică în perioada Rusaliilor au estimat că la pelerinaj vor participa aproximativ 100.000 de persoane.

Peste 700 de poliţişti, jandarmi şi pompieri, de două ori mai mulţi decât anul trecut, sunt mobilizaţi pentru asigurarea pazei şi ordinii în timpul desfăşurării tradiţionalului pelerinaj de Rusaliile catolice de la Şumuleu Ciuc.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Harghita, Gheorghe Filip, citat de Mediafax, în premieră în acest an, va exista şi un punct de consiliere al Poliţiei de Proximitate, amplasat în vecinătatea Catedralei Franciscane din Şumuleu Ciuc, unde cetăţenii care au pierdut sau au găsit vreun obiect, s-au rătăcit de grup sau de familie ori au alte probleme se pot adresa poliţiştilor.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita, plt.adj. Gheorghe Suciu, a declarat că, dat fiind numărul mare de participanţi la pelerinajul de Rusalii, a fost constituit un dispozitiv de ordine publică format din 350 de jandarmi harghiteni şi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă "Regele Ferdinad” Târgu Mureş.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online