10 persoane au fost reţinute după o bătaie între două clanuri de interlopi, în ziua de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
10 persoane au fost reţinute în urma unei bătăi între clanurile de interlopi

Zece persoane, printre care şi membrii unor clanuri de interlopi din Capitală, au fost reţinute ieri de poliţiştii bucureşteni, după ce au fost implicate într-un conflict care a izbucnit într-un restaurant din sectorul 4 al Capitalei.

Potrivit unor oficiali din Poliţie, cearta a pornit duminică dimineaţa, în jurul orei 6.00, pe fondul consumului de alcool.

„Erau mai mulţi membri ai unor clanuri de interlopi, printre care şi apropiaţi ai clanurilor Amet şi Corsicanului. Pe parcursul conflictului s-a folosit şi un pistol cu bile de cauciuc, dar nimeni nu a fost rănit de armă, ci rănile au apărut strict în urma bătăii în care s-au implicat cei prezenţi în restaurant. Echipajele de poliţie care au ajuns la faţa locului au reuşit să îi liniştească. În schimb, două persoane au ajuns la Spitalul Bagdasar Arseni pentru îngrijiri medicale”, au declarat surse din Poliţie.

În urma audierilor care au avut loc la Secţia 26 de Poliţie din Capitală, toate cele zece persoane implicate în conflict au fost reţinute.

„Disputa a fost cauzată de nişte dedicaţii muzicale. După ce au băut o noapte întreagă, s-a încins atmosfera şi au ajuns să se bată în restaurantul din zona Berceni”, au completat reprezentanţii Poliţiei.

Cele zece persoane vor fi prezentate instanţei, cu propunerea de arestare preventivă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani