Viorica Dăncilă, despre viitorul ministru al Educaţiei: Trebuie să cunoască foarte bine problemele din sistemul preuniversitar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul a declarat că persoana care va ajunge în fotoliul de la Educaţie trebuie să ştie toate problemele care există în sistem, mai ales în cel preuniversitar, susţinând că va propune câteva persoane.

Viorica Dăncilă a precizat că va propune în Comitetul Executiv al PSD mai multe persoane, urmând ca forul de conducere al partidului să decidă viitorul ministru al Educaţiei. „O să vin cu mai multe propuneri, o să discut în Cex despre acest lucru. Cred că trebuie să vină cineva care să cunoască problemele mai ales din învăţământul preuniversitar, unde am văzut că sunt mai multe probleme. Cred că trebuie să fie cineva implicat şi care să acţioneze foarte repede, pentru că, aşa cum ştiţi, pe 9 septembrie începe anul şcolar”, a afirmat premierul vineri, în cadrul unei conferinţe, în Iaşi. 

Pe 5 august, ministrul Culturii, Daniel Breaz, a fost desemnat ministru interimar al Educaţiei, după ce premierul Viorica Dăncilă a demis-o pe Ecaterina Andronescu, pentru declaraţiile 'profund greşite' făcute de aceasta într-o emisiune televizată privind cazul de la Caracal. Andronescu afirmase că ea a 'învăţat de acasă' să nu se urce „în nicio maşină străină”, referindu-se la cazul Alexandrei, adolescenta de 15 ani răpită de bărbatul care a luat-o la ocazie, Gheorghe Dincă. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”