„Vin să vă omor“. Studenţii de la Harvard ameninţaţi printr-un mail

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de studenţi de la Universitatea Harvard au primit vineri un mail de la o persoană  care îi ameninţa că vine să-i împuşte pe toţi în următoarea zi, potrivit poliţiei din campus. A doua zi, studenţii  au primit un alt mail de la acelaşi cont, care conţinea scuze pentru primul mail trimis.

În al doilea mail, persoana care l-a trimis scria că primul mail ar fi fost opera fratelui său mai mic care nu a intenţionat să facă niciun rău. Sâmbătă, securitatea a fost sporită în campusul universitar, iar poliţia i-a rugat pe studenţi să dea alarma dacă văd ceva suspect, scrie the Guardian.

Poliţia suspectează că mailul cu ameninţarea a fost trimis din altă ţară. Avocatul Michelle Wu, absolventă de Harvard, care a primit ambele amiluri, spune că persoanele vizate de mail aveau nume asiatice. De altfel, un eveniment care trebuiea să aibă loc în acest weekend la Harvard organizat pentru studenţii asiatici a fost amânat în urma ameninţării. Poliţia din campus a anunţat FBI-ul şi investigaţiile continuă în acest caz.

Nu este pentru prima dată când universitatea este ameininţată. Anul trecut, în decembrie, o parte din campus a fost evacuat în urma unei ameininţări cu bombă. Ameninţarea a fost făcută de un student care încerca să scape de un examen. Tânărul a fost ulterior arestat. 


Anchetă la Harvard College privind modul de gestionare a violenţelor sexuale reclamate de studenţi în campus

Olimpicul român admis la Harvard şi cel mai medaliat elev al ţării: E greu să faci performanţă când mergi full time la şcoală

Consimţământul sexual, curs obligatoriu la Cambridge, în urma creşterii violenţelor din campusurile marilor universităţi

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie