VIDEO Ministrul Educaţiei, Monica Anisie dă asigurări: Nu se îngheaţă anul şcolar! Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională, amânate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Monica Anisie anunţă cum va fi schimbat anul şcolar

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunţat că simulările la examenele naţionale au fost anulate şi că subiectele de Bacalaureat vor fi concepute din materia studiată până la 11 martie 2020. Totodată, demnitarul spune că anul şcolar nu va fi îngheţat, copiii urmând să se întoarcă la şcoală la finalul lunii mai sau în iunie, în funcţie de evoluţia crizei.

Potrivit Monicăi Anisie, într-un scenariu de lucru agreat cu profesori, părinţi şi sindicalişti din educaţie, examenele de liceu şi Evaluare Naţională se vor organiza în iulie, iar admiterea la facultate se va organiza ulterior Bacalaureatului.

În funcţie de data la care se vor relua cursurile, probele scrise ale Evaluării Naţionale şi ale examenului naţional de Bacalaureat ar putea fi organizate în luna iulie. 

Programele de examen pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat nu vor cuprinde materia aferentă semestrului al II-lea.

Evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a, a VI-a, olimpiadele şi concursurile şcolare, precum şi simulările pentru examenele naţionale vor fi anulate.

Sesiunea specială a examenului naţional de Bacalaureat pentru olimpici va fi anulată.

Situaţia şcolară a elevilor se va încheia cu minimum două note, cărora li se adaugă nota din teză, acolo unde este cazul.

Subiectele pentru tezele din semestrul al II-lea vor fi concepute doar din ce s-a studiat până la data de 11 martie 2020.

Calendarele pentru înscrierea în clasa pregătitoare, grădiniţă şi cel de mobilitate a personalului didactic vor fi decalate.

În învăţământul superior, activităţile se vor desfăşura în mediul online. Activităţile care impun interacţiunea „faţă în faţă” vor fi recuperate modular, intensiv, după încetarea stării de urgenţă.

Admiterea la ciclul de licenţă în învăţământul superior se va organiza după susţinerea examenului naţional de Bacalaureat, iar admiterea la masterat sau doctorat se va organiza după susţinerea examenului de licenţă sau disertaţie, a mai spus ministrul.

Ce se întâmplă cu studenţii

La rândul lui, Gigel Paraschiv, secretar de stat pentru învăţământul superior din MEC, a declarat că există  în universităţi infrastructură şi profesori pentru ca educaţia să se desfăşoare online. Acesta a mai spus că şi examenele din sesiune se pot organiza în acest fel, mai puţin la facultăţile unde este nevoie de activităţi practice şi de contact faţă în faţă.
 

Calendarul tuturor activităţilor va fi pus în practică numai după realuarea cursurilor şi încheierea situaţiei de urgenţă. 

Milioane de elevi şi studenţi din toată ţara aşteaptă informaţii oficiale referitoare la reînceperea cursurilor semestrului al II-lea al anului şcolar în desfăşurare. Porţile şcolilor s-au închis în România pe data de 16 martie, ca urmare a declarării stării de urgenţă generată de pandemia cu noul coronavirus.

Reprezentanţi ai FLSI au declarat că au avut întâlniri cu cei ai Ministerului Educaţie referitoare la neplata orelor efectuate de cadrele didactice în regim de plată cu ora, la drepturile personalului auxiliar precum şi referitoare la variantele luate în calcul pentru continuarea şi finalizarea cursurilor în acest an şcolar. Potrivit sindicaliştilor, varianta şomajului tehnic pentru profesori este exclusă.

Ieri, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că lunea viitoare va prelungi starea de urgenţă până pe 16 mai. Oficialul de la Educaţie a spus încă de ieri că suspendarea cursurilor va fi efectivă pe întreaga durată a stării de urgenţă.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort