Valentin Popa, în război cu Legea Educaţiei. De ce nu e posibilă realocarea locurilor bugetate din mediul universitar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011 contrazice afirmaţiile şefului de la Învăţământ, Valentin Popa, potrivit căruia locurile bugetate disponibilizate, în urma abandonului studiilor sau a exmatriculării, pot fi ocupate de studenţii înscrişi la locurile cu taxă în timpul anului universitar.

Ministerul Educaţiei a transmis marţi, printr-un comunicat de presă, că locurile la buget disponibilizate, în urma abandonului universitar sau a exmatriculării, pot fi ocupate de studenţii înscrişi la locurile cu taxă în timpul anului universitar.

„În baza autonomiei universitare, realocarea locurilor bugetate este legală între programele de studii ale unei facultăţi sau între facultăţi, indiferent de momentul la care locurile bugetate se disponibilizează. Decizia redistribuirii locurilor finanţate de stat se poate lua prin modificarea hotărârii iniţiale de repartizare a locurilor bugetate în cadrul Senatului Universităţii, în baza unei metodologii/proceduri/decizii interne, aşa cum reiese din prevederile Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, art. 205, alin.(9), potrivit căruia statutul de student cu taxă se modifică în condiţiile stabilite de senatul universitar”.


Asta după ce, cu o zi înainte,  Valentin Popa reproşa marilor universităţi că nu redistribuie aceste locuri pentru studenţii la taxă. Oficialul a făcut referire în mod special la Universitatea din Bucureşti.

„ Peste 900 de locuri bugetate nu sunt utilizate de această universitate deşi are suficienţi de mulţi studenţi cu taxă care le-ar putea ocupa. Aceste 900 de locuri au fost disponibilizate în urma exmatriculărilor şi a abandonului şcolar. Situaţia se repetă şi la master unde sunt disponibilizate peste 700 de locuri bugetate“, a declarat ministrul, subliniind că o situaţie similară are loc şi la Universitatea ,,Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca sau Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.

În faţa acestor acuzaţii, rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru, a afirmat că legislaţia în vigoare nu le permite să înmatriculeze studenţii decât la începutul anului universitar.

„Această manipulare a studenţilor şi a opiniei publice este absolut iresponsabilă. Universitatea din Bucureşti a fost acum criticată public pentru faptul că respectă cadrul legal în domeniul Educaţiei, adică şi Legea Educaţiei şi metodologia admiterii şi a înmatriculării studenţilor. (...) Am fost certaţi ieri  în public, admonestaţi şi criticaţi pentru faptul că am respectat legea. Legea este cea care ne cere ca la 1 octombrie să înmatriculăm studenţii. Deci dacă un student decide să plece de la un program sau este exmatriculat, se pierde complet locul acelui student şi nu poate fi redistribuit la alte programe, în cadrul aceleiaşi universităţi”, a declarat marţi rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru.

Ce prevede Legea Educaţiei

Conform Legii Educaţiei Naţionale, art. 141 „instituţia de învăţământ superior semnează cu fiecare student/student-doctorand/cursant/cercetător post-doctoral înmatriculat la un program de studii un contract de studii universitare în concordanţă cu prevederile regulamentelor de organizare şi desfăşurare a programelor de studii şi cu respectarea legislaţiei în vigoare. Contractele de studii nu se modifică în timpul anului universitar“

De asemenea, conform art. 5 (alin. 2) al Legii nr. 224/2005 pentru modificarea art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 133/2000 privind învăţământul universitar şi postuniversitar de stat cu taxă, „instituţiile de învăţământ superior evaluează la începutul fiecărui an universitar locurile finanţate de la bugetul de stat rămase disponibile, pentru a fi ocupate de studenţii înscrişi cu taxă“.

În continuare, la alin. 6 se stipulează că „ocuparea locurilor rămase disponibile se face în baza clasificării studenţilor cu taxă, în raport cu gradul de îndeplinire a criteriilor şi standardelor de performanţă, stipulate în contractul individual de finanţare a studiilor universitare“.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €