USR a contestat la CCR Legea Manualului Şcolar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Salvaţi România (USR) a contestat, marţi, la Curtea Constituţională a României (CCR) legea prin care Editura Didactică şi Pedagogică se transformă în unica societate pe acţiuni, care va putea să editeze manuale şcolare.

Printre motivele invocate de USR  se află urgentarea adoptării Legii, având în vedere că lipsa de manuale şcolare conforme programei este “o împrejurare persistentă, constanţă, repetabilă şi la a cărei apariţie a contribuit Guvernul însuşi”, scrie Hotnews.

USR afirmă că transformarea editurii în societate pe acţiuni în subordinea Ministerului Educaţiei “determină sustragerea de la aplicarea procedurii competitive prevăzute de Legea achiziţiilor publice a contractelor de achiziţie publică încheiate de Ministerul Economiei Naţionale cu Societatea Editură Didactică şi Pedagogică S.A, creând, pe această cale, posibilitatea atribuirii directe a contractelor de achiziţie publică a manualelor şcolare către cea din urmă”.

“Ţinând cont şi de faptul că, potrivit art. 4 din Ordonanţă, activitatea Societăţii se circumscrie scopului editării manualelor şcolare obligatorii, legea supusă examinării Curţii crează premisele închiderii pieţei editării manualelor şcolare care, până în prezent, a funcţionat ca o piaţă concurenţială, prin excluderea agenţilor economici concurenţi ai Societăţii, cu consecinţa instituirii unui veritabil monopol al statului pe piaţa natională a manualelor şcolare”, se arată în sesizarea USR.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate