UPDATE Rezultate contestaţii BAC 2018. Cu cât a crescut rata de promovare la examen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidaţii care au depus contestaţie la examenul de Bacalaureat au aflat astăzi rezultatele finale. Astfel, în urma soluţionării contestaţiilor, rata de promovare la examenul maturităţii a crescut cu 2%, ajungând de la 67,7% la 69,7%. Peste 44 de mii de lucrări au fost contestate în această sesiune, potrivit datelor transmise de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

UPDATE În urma soluţionării contestaţiilor, rata de promovare la examenul de Bacalaureat a crescut cu 2%, ajungând de la 67,7% la 69,7%, potrivit datelor transmise de Ministerul Educaţiei.

Anul trecut rata de promovare a crescut cu 1,5 procente după contestaţii: de la 71,4% la 72,9%

Rata de promovare (după soluţionarea contestaţiilor) înregistrată de absolvenţii care au finalizat studiile liceale în promoţia 2017-2018 şi au susţinut probele examenului de Bacalaureat în prima sesiune este de 74,7%, în creştere cu 2% faţă de rata iniţială (72,7%), a mai transmis Ministerul Educaţiei.

Totodată, instituţia a precizat că numărul mediilor de 10 a crescut la 132 (iniţial au fost înregistrate 104). Astfel, au promovat 86.162 de candidaţi dintr-un total de 123.619 candidaţi prezenţi.

În total, au fost depuse 44.401 contestaţii. În medie, după contestaţii, notele au fost modificate cu până în 0,5 puncte. Astfel, în cele mai multe dintre cazuri (peste 35%), notele au crescut cu până la 0,5 puncte. În aproximativ 20% dintre cazuri, după contestaţii, notele au scăzut cu până la 0,5 puncte.

UPDATE Ministerul Educaţiei a publicat rezultatele finale, după contestaţii, la Bacalaureat pe site-ul edu.ro

Aflaţi rezultate AICI 

Concret, anul acesta s-a cerut reevaluarea pentru 44.401 de lucrări care reprezintă aproape 12 % din total, faţă de anul trecut când s-au contestat aproximativ 10% din numărul total de lucrări, adică 42.232.

Cele mai multe contestaţii de la sesiunea aceasta s-au depus pentru prima probă, susţinută la Limba şi literatura română. Vorbim de 18.705 de lucrări contestate, mai multe decât anul trecut când au fost 18.616.

Şi la proba obligatorie de profil, unde candidaţii de la Profilul Real au dat examenul la Matematică şi cei de la Uman la Istorie, au fost mai multe lucrări contestate comparativ cu anul precedent. Mai exact, anul acesta s-au depus 13.542 de contestaţii, în timp ce anul trecut, la aceeaşi probă, s-au înregistrat 11.399.

 În schimb, la proba la alegere (care putea fi suţinută la Geografie sau Ştiinţe Socio-Umane de către candidaţii care au terminat la Uman, respectiv la Fizică, Chimie, Informatică, Biologie de către candidaţii care au terminat la Real) au fost depuse mai puţine contestaţii în comparaţie cu anul 2017. Concret, în anul curent s-au depus 11.658, pe când anul trecut s-au înregistrat 11.782 de contestaţii. La Limba şi literatura maternă au fost contestate 469 de lucrări.

Când începe a doua sesiune

Rezultatele finale, după contestaţii, ale primei sesiuni vor fi făcute publice pe data de 9 iulie. Apoi, pe 10 iulie, începe înscrierea pentru sesiunea din toamnă a Bacalaureatului care durează până pe 13 iulie. În data de 27 iulie are loc înscrierea candidaţilor care au promovat examenele de corigenţe. Prima probă scrisă, la Limba Română, va avea loc pe 20 august. În următoarea zi va fi desfăşurată evaluarea scrisă la Limba Maternă, iar pe 22 august va avea loc proba obligatorie a profilului (Matematică pentru Real şi Istorie pentru Uman). Ultima evaluare scrisă va fi susţinută pe 23 august la proba la alegere a profilului (Fizică, Chimie, Informatică sau Biologie pentru Profilul Real, respectiv Geografie sau Ştiinţe Socio-Umane pentru Profilul Uman).

După probele scrise vor fi evaluate competenţele după cum urmează: între 24 şi 27 august – competenţele lingvistice în Limba Română, 28 august – competenţele lingvistice în Limba Maternă, între 29 şi 30 august – competenţele digitale, între 30-31 august – competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. Pe 1 septembrie, până la ora 12.00, se vor afişa primele rezultate.

Depunerea contestaţiilor se va putea face doar în aceeaşi zi, în intervalul orar 12.00-16.00. În perioada 2-5 septembrie se vor rezolva contestaţiile, iar pe 6 septembrie se vor afişa rezultatele finale.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV