Universitatea Yale, acuzată că îi discriminează pe asiatici şi pe albi la admitere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Universitatea Yale este acuzată de discriminare la admitere în defavoarea albilor şi asiaticilor

Universitatea Yale a fost notificată de Departamentul de Justiţie al SUA că a discriminat candidaţii asiatici americani şi albi cărora le-a încălcat drepturile civile, aceştia având cu mult mai puţine şanse la admitere decât studenţii de culoare.

Departamentul de Justiţie susţine, într-un comunicat publicat pe site, că instituţia de învăţământ s-a bazat pe criterii rasiale atunci când a primit studenţi noi, în fiecare an. Majoritatea candidaţilor, asiatici americani şi albi, au avut şanse de 1/10 până la 1/4 în comparaţie cu afro-americanii, chiar dacă aveau rezultate comparabile. 

Universitatea Yale a respins ''categoric'' aceste acuzaţii, pe care le-a calificat drept ''nefondate''. ''Noi ne interesăm de persoana în ansamblu când alegem pe cine admitem'', a transmis universitatea, declarându-se "mândră" de criteriile ei de selecţie.

"Nu există formă de discriminare rasială pozitivă", a spus secretarul de stat adjunct al Departamentului pentru Drepturi Civile Eric Dreiband. "Împărţirea ilegală a americanilor în categorii rasiale şi etnice încurajează stereotipurile, resentimentele şi divizarea'', a adăugat el. 

Deşi Curtea Supremă a apreciat că universităţile care primesc fonduri de la stat au libertatea de a-şi alege candidaţii în anumite condiţii, Departamentul de Justiţie îşi menţine poziţia cu privire cu faptul că la Yale au fost folosite criterii rasiale.  . 

Universitatea a luat în calcul rasa candidaţilor în mai multe etape în procesul de admitere, ajungându-se până acolo încât au fost create şi clase bazate pe apartenenţa la o anumită rasă. 

Departamentul de Justiţie i-a solicitat Universităţii Yale să nu mai procedeze astfel în anul 2020-2021 şi să prezinte un plan prin care să demonstreze prin care să demonstreze că a renunţat la astfel de practici. 

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG