Universitatea Politehnică oferă cursuri gratuite pentru elevii de clasa a XII-a. La ce materii se fac pregătiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea Politehnică din Bucureşti (UPB) oferă şi anul acesta cursuri gratuite la Matematică, Fizică, Chimie şi Economie, în perioada până pe 20 iulie, elevilor de clasa a XII-a care vor susţine examenul de Bacalaureat în această vară şi vor să urmeze una din facultăţile instituţiei de învăţământ superior.

Este vorba de peste 200 de ore de meditaţii gratuite, potrivit unui comunicat de presă al UPB. 

Când au loc cursurile de pregătire

 

Cursurile de pregătire au loc în fiecare sâmbătă, în perioada până pe data de 20 iulie 2019, între orele 9:00 şi 13:00.

„Universitatea Politehnică din Bucuresti este prima instituţie de învăţământ superior din România care a demarat un astfel de program educaţional de pregătire pentru viitorii studenţi”, se arată în comunicat. 

Ce facilităţi sunt disponibile pentru elevi

„Universitatea noastră pune la dispoziţia elevilor de liceu cursuri gratuite la Matematică, Fizică, Chimie şi Economie, materii la care se şi susţin probe scrise pentru examenul de admitere, posibilitatea de a participa la un examen de simulare, dar şi cazare gratuită în perioada probelor de concurs”, a declarat rectorul Universităţii Politehnică, Mihnea Costoiu, citat în comunicatul de presă.

Programul complet al cursurilor de pregătire poate fi accesat aici

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană