Topul universităţilor britanice clasificate de studenţi în funcţie de modul de predare şi resurse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universităţile Oxford şi Cambridge s-au clasat în primele 10 instituţii de învăţământ superior din Marea Britanie apreciate de studenţi ca având cele mai bune cursuri, potrivit unui realizat la nivel naţional de guvernul britanic.

St. Mary's College de la Universitatea Queen din Belfast s-a clasificat pe primul loc în topul făcut de Institutul Naţional de Statistică al Studenţilor din Marea Britanie, anul acesta.

Pe următoarele două locuri s-au clasat Guildhall School of Music and Drama şi Courtland Insitute of Art, în timp ce Universitatea Oxford s-a clasat pe locul şapte, după Cambridge.

Studiul a fost făcut pe un eşantion de aproximativ 287.000 de studenţi în ani terminali, care au clasificat universităţile britanice în funcţie de serviciile pe care acestea le oferă, scrie „The Telegraph”.

Studenţii au răspuns la 30 întrebări legate de nivelul de mulţumire din punct de vedere al modului de predare şi al resurselor. 

Tinerii au evaluat cursurile şi feedback-ul pe care l-au primit, în multe cazuri declarându-se nemulţumiţi de acestea.

85% din studenţii care au participat la studiu spun că sunt „foarte” sau „destul” de mulţumiţi de calitatea cursurilor, iar 8% s-au declarat nemulţumiţi. 

Iată topul primelor 10 universităţi britanice conform evaluării făcute de studenţii  din anii terminali:

Rezultatele arată o creştere a satisfacţiei de 1% faţă de anul trecut, când 83% din studenţi au clasificat studiile universitare din universităţile britanice drept „foarte” sau „destul” de mulţumitoare.

Studiul a fost publicat la sfârşitul lunii septembrie de către Consiliul Fundaţiei Învăţământului Superior din cadrul guvernului britanic (Government’s Higher Education Funding Council).

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța