Tinerii români pot participa la cursurile de vară pentru studierea limbii şi culturii bulgare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Universitatea ”Sf. Kliment Ohridski”, din Sofia

Două universităţi din Bulgaria organizează cursuri internaţionale de vară în vederea studierii limbii, literaturii şi culturii bulgare. Ambele instituţii au prevăzute câte cinci locuri pentru studenţii români.

Studenţii români care sunt curioşi să înveţe limba bulgară, dar şi să afle detalii depre cultura şi literatura Bulgariei se pot înscrie până pe 31 mai la unul dintre cursurile organizate de Universitatea din Sofia „Sf. Kliment Ohridski” şi Universitatea din Veliko Târnovo „Sf. Kiril şi Metodiu”. 

„Ambele cursuri au prevăzute câte 5 locuri pentru studenţii români. Partea bulgară va asigura participanţilor cazare şi masa gratuită, precum şi programe educaţionale şi culturale. Cheltuielile de transport şi asigurările de sănătate vor fi achitate de participanţi sau de ţara de origine a acestora”, arată o informare a Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

Universitatea din Sofia „Sf. Kliment Ohridski” organizează cursul  în perioada 10-30 iulie, iar formularul de înscriere poate fi obţinut de la adresa: http://www.slav.unisofia.bg/images/stories/documents/Zayavka_2016.doc.

 

În ceea ce priveşte cursul organizat de Universitatea din Veliko Târnovo „Sf. Kiril şi Metodiu”, acesta se va desfăşura în perioada 18 iulie - 07 august, iar formularul de înscriere poate fi obţinut de la adresa: : http://www.uni-vt.bg/2/?page=5969&zid=144. 

Formularele de înscriere completate trebuie trimise până la 31 mai la adresa m.nedelcheva@mon.bg.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări