Tinerii caută joburi departe de casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eurobarometrul Flash „Tinerii în mişcare“ a fost realizat în perioada 26 ianuarie - 4 februarie. Doar 14% din tinerii europeni au beneficiat de studii sau cursuri de formare profesională în străinătate, banii fiind principalul obstacol în calea emigrării, potrivit cercetării.

Potrivit studiului, peste jumătate dintre tinerii din Europa (53%) a declarat că sunt dispuşi - sau că le-ar plăcea - să lucreze într-o altă ţară europeană. Dintre aceştia, majoritatea şi-a exprimat dorinţa de a lucra în străinătate pe timp limitat (28%). Bărbaţii sunt mai dispuşi decât femeile să lucreze în străinătate (56%) acelaşi lucru fiind valabil pentru grupa de vârstă 15-19 ani (63%), faţă de cea de 30-35 de ani.Persoanele cu nivel superior de calificare au arătat şi un nivel mai ridicat de disponibilitate de a trăi în străinătate decât cele cu calificări de nivel secundar (55% faţă de 33%). În prezent, mobilitatea forţei de muncă pe piaţa europeană este de numai 3%, potrivit eurobarometrului.

Totodată, cei care au beneficiat de studii în străinătate sunt mult mai dispuşi să lucreze în afara ţării lor după încheierea studiilor. Astfel, 14% din tinerii intervievaţi au spus că fuseseră sau erau în străinătate la momentul sondajului pentru învăţământ sau formare profesională. Proporţia varia de la 3% în Turcia, până la 39% în Cipru şi 41% în Luxemburg.

Lipsa banilor, principalul impediment

Totuşi, marea majoritate a tinerilor europeni nu a petrecut nicio zi în străinătate în scop educaţional. Întrebaţi de ce nu au făcut acest lucru, 33% au dat ca principal motiv lipsa banilor şi cheltuielile pe care le implică şederea în străinătate. De asemenea, un sfert au spus că „angajamentele familial" i-au împiedicat să plece, cele mai multe persoane care au dat acest răspuns fiind femei. Atunci când au fost întrebaţi cum şi-au finanţat cea mai lungă şedere în străinătate, aproape două treimi (65%) dintre respondenţi au spus că au utilizat fonduri private sau economii. 

26% din tinerii europeni, stagiari în companii

Programe ale Uniunii Europene, precum Erasmus, au finanţat 15% din învăţământul şi formarea profesională în străinătate, iar 19% dintre cei care menţionează acest tip de finanţare au frecventat învăţământul superior.Dintre cei 14 %care petrecuseră o perioadă în străinătate, 43% au făcut-o pentru învăţământ superior şi 26% pentru un stagiu într-o companie, ca parte a procesului de învăţământ superior. De asemenea, 21% au spus că au participat la un stagiu de formare sau ucenicie ca parte a programului lor de educaţie şi formare profesională.

14% din tineri au spus că fuseseră sau erau în străinătate la momentul sondajului pentru învăţământ sau formare profesională.

Ştirea săptămânii

Număr record de studenţi în Australia



Peste 200.000 de studenţi s-au înscris la facultate anul acesta, cu 50.000 mai mulţi decât în 2009, arată statisticile Guvernului de la Canberra. Ministrul Educaţiei Terţiare, Chris Evans, spune că anul acesta mai mult de  480.000 de locuri au fost finanţate de stat, cu 10% mai mult decât în 2009.„Asta înseamnă că din ce în ce mai mulţi australieni vor avea şansa să se califice în joburi bine plătite, ale viitorului", a declarat Evans.

Unul dintre obiectivele educaţionale ale Australiei este ca până în 2025 o treime dintre joburile existente pe piaţă să ceară ca aplicanţii să aibă măcar diploma de Bacalaureat.  „Creşterea numărului înscrierilor în universităţi va contribui major pentru ca Guvernul să-şi îndeplinească obiectivul educaţional până în 2025, acela că 40% din tinerii cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani să deţină diplomă de Bacalaureat sau mai mult. În anul 2010, procentajul a fost de 34,2%", a precizat ministrul. ; Oana Sandu

Pe scurt

Stanford: doctorat în celule stem. Senatul Universităţii Stanford a aprobat crearea primului program de doctorat specializat în celule stem. Oficialii spun că este vorba nu doar de primul în America, ci chiar de singurul din lume. Doctoratul în biologia celulelor stem şi medicină regenerativă este de altfel şi primul program interdisciplinar creat de instituţie în ultimii ani, anunţă News Medical. Oficialii universităţii susţin că acest pas academic arată încă o dată cât de importantă devine cercetarea celulelor stem în domeniul ştiinţelor bio-medicale.

Europarlamentar de top, acuzat de plagiat. Silvana Koch-Mehrin, politician german şi vicepreşedinte al Parlamentului European, acuzată de plagiat, a  demisionat. Ea fusese acuzată că şi-a plagiat teza de doctorat în istorie economică, susţinută la Universitatea din Heidelberg. Pe lângă procuratură, şi instituţia de învăţământ vrea să investigheze cazul, iar Koch-Mehrin şi-ar putea pierde titlul de doctor. Institutul de Cercetare a Informaţiei şi Asigurarea Calităţii din Bonn susţine că aproximativ 40% din conferenţiari s-au confruntat recent cu idei furate sau plagiat.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani