Tabăra de activism CRIM: prilej pentru a învăţa în aer liber despre drepturile omului şi jurnalismul cetăţenesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tabăra CRIM se adresează tinerilor peste 18 ani care vor să înţeleagă ce este activismul civic şi cum se pot implica în rezolvarea problemelor comunităţii din care fac parte. Tabăra de activism se va desfăşura în perioada 23-29 iulie. Aceasta este organizată de activiştii de la Miliţia Spirituală.

Iniţiativa a venit în contextul manifestărilor ce au avut loc în ultimii ani. „Protestele ne-au arătat că este nevoie de conştientizare, responsabilizare, coordonare şi, în general, de implicare în viaţa societăţii. În acest context, mai mult ca oricând, Miliţia Spirituală îşi propune să îi aducă împreună pe cei care înţeleg că trebuie să se angajeze în acţiune, dar nu au încă instrumentele şi cunoştinţele necesare ca să o facă în mod eficient“, spun membrii organizaţiei.

 „Ne vom dezvolta, prin jocuri şi experimente, anumite abilităţi de grup şi individuale, vom învăţa să acceptăm provocările, să luăm iniţiativă, să ne asumăm riscuri, să ne dezvoltăm atenţia distributivă, autodisciplina, toleranţa, gândirea practică şi ascultarea activă, să dăm frâu liber creativităţii noastre, să ne descoperim limitele şi să le depăşim, să creăm sinergii, să lăsăm să înflorească spiritul de aventură.
Tabăra de activism este despre educaţie, relaţionare în cadrul grupului şi acţiune, dar mai ales despre experimentarea în zilele noastre a unei societăţi organizate la nivel social direct la firul ierbii“

 Cea de a V-a ediţie a taberei CRIM se va desfăşura în zona Piatra Craiului. Pentru mai multe detalii click  aici

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”