STUDIU PISA Fetele şi copiii bogaţi, favoriţii profesorilor la note mari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Notele pot fi intrepretate drept o recompensă sau o pedepsă şi au un rol esenţial în conturarea viitoarei pregătiri academice    FOTO: Arhiva Adevărul

Profesorii au tentaţia de a acorda note mai mari fetelor şi elevilor din familii înstărite, în dezavantajul celorlalţi, care deţin totuşi performanţe similare sau chiar mai bune, potrivit ultimului studiu PISA in Focus. România nu figurează însă în raport.

Experţii PISA au descoperit că profesorii dau note bune în mod sistematic unor anumite categorii de elevi, fără să aibă vreo legătură cu nivelul acestora la învăţătură.

Cei mai mulţi profesori oferă calificative ce reflectă rezultatele, aptitudinile, atitudinile şi obiceiurile necesare elevilor pe tot parcursul vieţii, însă, se observă că fetelor şi copiilor care provin din familii mai înstărite li se acordă note mai mari, în general, arată ultimul studiu PISA in Focus, publicat în martie de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), la care au participat 21 de state ale lumii.

Notarea este relevantă şi constituie o formă de informare a elevilor asupra progresului efectuat, iar profesorii sunt puşi în temă cu nevoile şcolarilor la care se mai adaugă şi gradul de însuşire a competenţelor şi atribuţiilor acestora, a explicat Marilyn Achiron, editor la Directoratul Education and Skills din cadrul OECD.

Pe baza notelor obţinute şi a aşteptărilor lor, elevii îşi aleg universităţile unde îşi vor continua studiile. Notele primite din partea profesorilor, ce pot fi intrepretate drept o recompensă sau o pedepsă, au un rol esenţial în conturarea viitoarei pregătiri academice.

Din acest motiv este bine să se promoveze sistemele de notare care au rolul de a recompensa comportamentele şi atitudinile elevilor, atrag atenţia experţii PISA.

Şcolile şi profesorii au afirmat că peste 95% dintre elevii care au participat la ultimul studiu privind competenţele efectuat de PISA, în 2009, excepţie făcând Coreea, frecventează o instituiţie de învăţământ unde, prin intermediul testelor, portofoliilor şi al proiectelor sunt măsurate competenţele. În acest fel, elevii primesc un răspuns direct cu privire la nivelul de pregătire.

Sisteme de notare diferite

Puţine ţări şi economii împart aceleaşi modele de notare. Potrivit studiului PISA, se poate ca pe teritoriul unei ţări să existe regiuni ce abordează moduri diferite de atribuire a notelor. În plus, sistemele educaţionale impun o manieră proprie de informare a studenţilor. 

În unele ţări, sistemul de notare presupune o singură valoare care îţi indică faptul că nu ai promovat, astfel, studenţii picaţi nu ştiu cât de departe sunt de nota de trecere. Acest lucru este întâlnit în Austria, Croaţia, Ungaria, Polonia, Serbia şi Republica Slovacă.

Alte ţări au stabilit media de trecere la mijlocul scării de notare, iar studenţii ştiu exact unde se situează. Spre exemplu, în Irlanda elevii pot obţine note de la 0 la 100, iar numai punctajele sub 40 sunt considerate insuficiente pentru a promova.

Calificative ce reflectă valoarea unei lucrări, de tipul „ suficient“, „bine“, „foarte bine“ sau „excelent“  sunt întâlnite în instituţiile  de învăţământ din Austria, Croaţia şi Republica Slovacă, în timp ce în Belgia sau Irlanda se foloseşte o scară mai largă de valori numerice.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate