STUDIU Migraţia, cauza pentru care numărul de elevi din provincie va scădea până în 2020, dar va creşte în Bucureşti

Numărul elevilor din Bucureşti va creşte în următorii opt ani, în timp ce în restul ţării va scădea semnificativ, pe fondul crizei financiare şi a emigrării. Motivul pentru care numărul copiilor creşte doar în Capitală este faptul că nivelul de trai este cel mai ridicat din toată ţara, iar oamenii migrează spre centrul urban cel mai bine dezvoltat economic, se arată într-un studiu al Ministerului Educaţiei bazat pe datele INS din ultimii ani.

Studiul "Analiză de nevoi privind educaţia şi formarea profesională din România" arată o imagine de ansamblu asupra evoluţiei sistemului de învăţământ determinată de factori socio-economici.

Populaţia României va scădea din ce în ce mai mult până în 2020, în special în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 14-24 de ani, care va vor cu aproximativ 27% mai puţini  comparativ cu anul 2010. De asemenea, populaţia cu vârste de 0-14 ani va scădea cu 7%, comparativ tot cu 2010.

Însă, trendul acesta de scădere înregistrat la nivel naţional este valabil pentru toate regiunile cu excepţia zonei Bucureşti-Ilfov, singurul loc unde se va înregistra, în perioada 2010-2020, o creştere a populaţiei cu vârsta de şcolarizare.

Numărul copiilor cu vârste cuprinse între 0-14 ani va creşte cu 25% până la sfârşitul deceniului. Dintre aceştia, în rândul preşcolarilor cu vârste de 0-4 ani se va înregistra o creştere de 17% faţă de anul 2010.

Tendinţa de creştere din Bucureşti-Ilfov se datorează nivelului de dezvoltare socio-economică mai ridicat în această regiune, dar şi fenomenului migraţiei populaţiei din regiunea rurală în cea urbană, în special acolo unde nivelul de trai este cel mai ridicat, adică în Capitală.

Scăderea natalităţii şi reducerea drastică a populaţiei tinere până în 2020 va avea efecte negative asupra pieţii muncii, unde va exista un deficit semnificativ, dar va afecta şi mediul şcolar, unde nu va mai fi nevoie de acelaşi număr de profesori, ceea ce va duce la o restructurare în sistem.

Bugetul alocat educaţiei

Nivelul cheltuielilor publice pe educaţie în România este printre cele mai reduse din Uniunea Europeană. Dacă în perioada de boom economic din 2006-2008, bugetul educaţiei a fost de 5%, după ce a început criza economică, bugetul nu a mai depăşit suma de 4%, potrivit datelor Ministerului Educaţiei.

Legea Educaţiei din 2011 impunea alocarea de la bugetul naţional şi de la bugetele locale a 6% din PIB pentru educaţie.

Termenul de un an în care Guvernul trebuia să asigure această cotă de finanţare a fost amânat succesiv pentru 2012 şi ulterior pentru 2013 pentru a nu periclita angajamentele ţării în contextul Pactului de stabilitate şi creştere şi al programului FMI/UE de asistenţă financiară preventivă.

Alocarea de 6% din PIB educaţiei ar presupune un efort bugetar suplimentar de aproximativ 10 miliarde de euro pentru 2012 şi 2013. În consecinţă, Guvernul a stabilit ca pentru 2013 bugetul alocat educaţiei să fie de 3,22% din PIB.

Nici cercetarea nu o duce mai bine. În 2010, România înregistra cel mai scăzut buget pentru acest sector din UE, cu 0,47% din PIB.

Abandonul şcolar în România

Rata de sărăcie şi excluziune socială în România a scăzut de la 45,9% în 2007 la 40,3% în 2011, însă ţara noastră se situează în continuare printre cele mai sărace din UE, ceea ce are o legătură directă cu fenomenul abandonului şcolar, care se află în creştere de la ciclul primar la liceu, potrivit raportului.
În 2007, rata abandonulului în învăţământul primar era de 1,7%, iar în 2011 aceasta a ajuns la 1,6%. La gimnaziu, rata era era de 2,2% acum cinci ani şi de 2,0% acum doi ani.

În învăţământul liceal, abandonul şcolar a crescut de la 2,4%  în 2008, la 3,2% în 2011, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). În toate ciclurile de învăţământ se constată că mai mulţi băieţi decât fete părăsesc şcoala.

Potrivit raportului Naţional UNICEF "Out of school children" pe 2012, numărul copiilor de 7-10 ani aflaţi în afara sistemului de educaţie în perioada 2005-2009 a crescut de aproape 2,5 ori, ajungând la 65.000, cea ce înseamnă aproximativ 8% din totalul populaţiei de vârsta învăţământului primar. În cazul învăţământului gimnazial, peste 50.000 de copii se aflau în afara sistemului în 2009, aproximativ 5% dintre copiii cu vârste de 11-14 ani.

Învăţământul preşcolar

În 2011, doar 2% dintre copiii cu vârste cuprinse între 0-3 ani erau înregistraţi în creşele din România, majoritatea acestora fiind îngrijiţi acasă, în familie. În acelaşi an, peste 90% din creşe funcţionau în sistemul public şi doar 0,9% în sistemul privat, iar 99% dintre acestea funcţionau în mediul urban.

Începând cu anul 2011, creşele beneficiază şi de un cadru legislativ, iar metodologia de organizarea fost publicată în Monitorul Oficial abia în ianuarie 2013. Ca urmare, în perioada 2014-2020 va fi o nevoie mare de investiţii în infrastructură şi pregătirea personalului didactic pentru cei mici.

Dacă numărul copiilor care merg la creşă este foarte mic, în 2011, peste 78% dintre copiii cu vârste cuprinse între 3-6 ani au mers la grădiniţă, restul de 20%, circa 150.000 de copii, au rămas în afara sistemului de educaţie preşcolară.

Mai mulţi copii din mediul urban au fost înscrişi la grădiniţe decât cei din mediul rural, ceea ce înseamnă că până în 2020, numărul acestora ar trebui să crească, mai ales în mediul rural, astfel încât România să ajungă mai aproape de media europeană, care este de 95%.

Învăţământul primar şi gimnazial

În anul şcolar 2011-2012, au fost mai puţin de 3,3 milioane de elevi în sistemul preuniversitar din România, cea mai importantă scădere fiind înregistrată la copiii din ciclul gimnazial cu peste 40.000 de elevi, urmată de scăderea populaţiei şcolare din învăţământul primar, cu aproape 19.000 de elevi.
Studiul arată că această scădere se datorează atât evoluţiilor demografice cât şi fenomenului de migraţie înregistrat în această perioadă la nivelul populaţiei generale.

Scăderea numărului de elevi în ciclurile primar şi gimnazial este mult mai mare în mediul rural decât în cel urban. Dacă şcolile din oraşe au pierdut aproximativ 2,5 mii de copii, cele de la sat au pierdut 16.000 de elevi.

Învăţământul liceal

În învăţământul liceal, în mediul urban, numărul de elevi este în creştere, însă, în mediul rural, sunt tot mai puţini copii care frecventează liceul. Variaţia se datorează desfiinţării şcolilor de arte şi meserii, a reorganizării învăţământului profesional, a creşterii cererii de educaţie pentru profilele tehnologice, dar şi efectului prelungirii învăţământului obligatoriu la 10 ani.

Dacă în 2007, doar 64% dintre copiii cu vârste cuprinse între 14-18 ani urmau liceul, în 2012, cifra a ajuns la 92%. Dacă luăm în calcul şi învăţământul profesional, în 2007, cifra de şcolarizare pentru acest segment de vârstă era de 95%, iar până în 2009 a scăzut la 92%. Această scădere se datorează în mare parte şi abandonului şcolar, care este mai mare la liceu decât la primar sau gimnaziu.

În acest context, Ministerul Educaţiei îşi propune să promoveze cât mai mult învăţământul profesional pentru ca tinerii să ajungă pe piaţa muncii cu o calificare. De asemenea, trebuie să se pună un accent mai mare pe consiliere şi orientare şcolară şi profesională, potrivit studiului.

Evoluţia sistemului universitar

Numărul studenţilor înmatriculaţi în universităţile din România, fie ele de stat sau private, înregistrează în anii 2008-2012 o scădere semnificativă de până la 100.000 de înmatriculări mai puţine în sistemul de învăţământ superior. Scăderea este vizibil mult mai rapidă la universităţile private, în timp ce la stat, numărul de studenţi a rămas relativ acelaşi.

Reducerea numărului de studenţi de la universităţile private coincide cu realizarea primelor evaluări a calităţii făcute de Ministerului Educaţei, ceea ce a redus semnificativ numărul de studenţi care se pot înscrie la aceste instituţii. În acelaşi timp, universităţile de stat nu au preluat surplusul de studenţi care nu s-au mai putut înmatricula la universităţile private, ale căror programe de studii au fost semnificativ reduse alături de cifra de şcolarizare.

Aproape jumătate dintre tinerii din mediul urban (44%) cu vârste cuprinse între 19 şi 23 de ani sunt înscrişi la o facultate şi doar 18% dintre cei din mediul rural beneficiază de studii superioare.

În România, în 2010, cei mai mulţi tineri, în proporţie de 26%, aleg să studieze inginerii, construcţii şi tehnologii de fabricaţie, pe locul doi aflându-se sănătatea şi asistenţa socială cu o pondere de 21% dintre studenţii români, urmată de arte şi ştiinţe umaniste, cu 18%. Ştiinţele socio-umane, business şi drept erau preferate în 2010 de 15% dintre tineri, iar 10% alegeau o facultate de matematică, ştiinţe, tehnologii, ştiinţe agricole sau veterinare. Pe ultimul loc se află domeniul servicii, cu o pondere de doar 1%.

Ministerul Educaţiei consideră că principala provocare pentru creşterea ratei de studenţi este creşterea ratei de absolvire a examenului de bacalaureat, care a scăzut foarte mult de când au fost introduse camerele de luat vederi în sălile de examen. Spre exemplu, în 2012, rata de promovare la nivel naţional a fost de 43%, iar în 2011, fusese de circa 45% şi în 2010, de circa 69%.

De asemenea, programele universitare ar trebui adaptate şi pentru grupa de vârstă de 25-29 de ani, respectiv 30-34 de ani şi ar trebui promovată cercetarea ştiinţifică, dar şi cursuri predate în limbi străine pentru a atrage studenţi din alte ţări, care sunt foarte puţini în momentul de faţă, în România.