STUDIU De ce merg tinerii la şcoală? Cei mai mulţi vor să fie pregătiţi pentru job

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liceenii au semnalat o legătură foarte slabă între cultura generală şi specialitatea pentru care se pregătesc FOTO: Adevărul

Tinerii nu mai consideră că şcoala le oferă cunoştinţele şi abilităţile necesare pe piaţa muncii, peste 40% spun că încă mai citesc cărţi şi doar unul din cinci a fost implicat în acţiuni de voluntariat, conform raportului de cercetare „YouBus. Tendinţe în activităţi, preferinţe şi consum. Primăvară-Vară 2013”, realizat de platforma Youth Monitor.

Studiul mai arată că liceenii au semnalat o legătură foarte slabă între cultura generală şi specialitatea pentru care se pregătesc. Cel mai important pentru ei, încă din fazele preuniversitare, este acumularea de cunoştinţe necesare ulterior, ca angajat, şi specializarea pe domenii de interes. De altfel, doar 19,1 % consideră că scopul principal al învăţămantului preuniversitar îl reprezintă acumularea de cunoştinţe generale.

Un raport de anul trecut observă că tinerii cu vârsta cuprinsă între 18-26 ani consideră cultura generală ca fiind principalul obiectiv al ciclurilor gimnaziale şi liceale şi pun accent pe interacţiunea cu profesori corecţi, creativi şi care stăpânesc foarte bine materia pe care o predau. 

În ceea ce priveşte activităţile preferate de petrecere a timpului liber, studiul YouBus a aflat că toţi tinerii preferă muzică. Mai precis, 98,7 %. Spectacolele de teatru şi de operă atrag atenţia tinerilor în proporţie de 13,4%, în timp ce concertele live sunt preferate de 23,4 % dintre respondenţi, participarea la aceste evenimente înregistrând o creştere semnificativă în decursul verii.

La nivel rural – urban, tinerii au gusturi, preferinţe şi atitudini asemănătoare. Contrar aşteptărilor, tinerii din mediul rural nu călătoresc mai puţin, nu participă mai puţin la activităţi de voluntariat şi chiar merg mai des la medic. De altfel, la nivel naţional s-a constat o creştere semnificativă a controalelor medicale în rândul tinerilor.

Într-o societate în care tinerii au din ce în ce mai puţină încredere în instituţiile statului, sunt nemulţumiţi de sistemul de învăţământ şi de reprezentanţii aflaţi la guvernare, există şi veşti bune: nu chiar toţi vor să plece din ţară, iar modelele joacă încă un rol important în viaţa adolescenţilor, mulţi având măcar o persoană din afară familiei care le-a marcat destinul. 

La nivel informaţional tinerii stau cel mai bine. Consumul de televiziune şi new media, deşi privit cu îngrijorare în defavoarea consumului de informaţie culturală, se apropie de consumul din celelalte state europene.

Raportul YouBus. Tendinţe în activităţi, preferinţe şi consum, primăvară-vară 2013 face parte din proiectul Youth Monitor şi este realizat în perioada martie – august 2013 pe un eşantion reprezentativ la nivelul populaţiei din România, cu vârsta între 14-26 ani.

YouBus este un instrument dezvoltat pentru a oferi soluţii rapide şi financiar avantajoase companiilor sau brandurilor care doresc să urmărească anumiţi KPIs pe segment sau care vor să exploreze diverse teme punctuale, fără a demara un studiu integral dedicat.

Youth Monitor, o iniţiativă demarată în 2011 în parteneriat de Brennan Research & Consultants şi Quantix Marketing Consulting, este prima platformă de marketing ce acţionează ca un conector între brandurile şi companiile naţionale, internaţionale şi segmentul tinerilor din România. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne