Studenţii de la mai multe centre universitare intră in grevă japoneză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studenţii vor purta banderole albe, inscripţionate cu „25%”   FOTO: Adevărul

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a anunţat că miercuri studenţii intră în grevă japoneză, ca avertisment pentru Parlamentul României şi Ministerul Educaţiei în vederea demersurilor necesare pentru schimbarea Legii Educaţiei şi creşterea participării studenţilor la alegerile de rectori.

Principalele centre universitare din ţară vor intra miercuri în grevă japoneză, susţinând solicitarea ANOSR de a asigura participarea studenţilor în procent de 25% în alegerile pentru rectori. Studenţii vor purta banderole albe, inscripţionate cu „25%”, pentru a atrage atenţia că vocea lor trebuie să conteze atunci când sunt aleşi cei care conduc şi dau direcţiile în universităţi.

Solicitarea ANOSR vine în urma analizei modului în care au fost respectate drepturile studenţilor în universităţi în ultimii trei ani de zile şi a atenţiei pe care au acordat-o universităţile în serviciile studenţeşti şi în investiţiile pentru îmbunătăţirea vieţii sociale a acestora. Studenţii sunt nemulţumiţi de faptul că nu sunt consultaţi referitor la informaţiile de multe ori învechite din cursurile pe care le primesc, că nu s-au mai făcut investiţii în construirea de cămine şi cantine noi, că nu au mai crescut bursele de câţiva ani de zile, că bursele sociale nu acoperă nici jumătate din cheltuielile minime de cazare şi masă sau că universităţile percep o serie de taxe din ce în ce mai mari, unele dintre ele fiind chiar ilegale, spun reprezentanţii studenţilor.

Ei consideră că principala cauză a acestei situaţii o reprezintă faptul că vocea lor nu mai contează atunci când se aleg rectorii din universităţi, cei care propun strategiile şi dau direcţiile în universităţi. Dacă până în 2011 aceştia participau în procent de 25% la alegerile pentru rectori, odată cu noua lege a educaţiei s-a schimbat procedura de alegere a acestora, iar aceştia nu mai reprezintă decât aproximativ 10% din electorat în majoritatea cazurilor.

ANOSR a lansat şi o scrisoare de susţinere adresată tuturor membrilor comunităţilor academice şi reprezentanţilor societăţii civile prin care îi îndeamnă să solidarizeze cu demersul lor.

Principale universităţi în care se va desăşura greva japoneză sunt: Universitatea din Bucureşti, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea Maritimă din Constanţa, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, Universitatea „A.I.Cuza” Iaşi, Universitatea Babeş-Boylai din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Univesitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea Politehnica Timişoara.

“Anul universitar 2015-2016 e cel în care se vor alege din nou cei care vor conduce universităţile în următorii 4 ani, iar noi, studenţii, nu contăm mai deloc în acest proces. Deşi în universitate studenţii sunt aproximativ 90% din membrii comunităţii academice, iar cadrele didactice doar 10%, atunci când vine vorba de alegerea rectorului lucrurile stau exact invers. Rectorul dă tonul schimbărilor în universitate, iar atunci când studenţii nu contează la alegeri, majoritatea schimbărilor vor fi pentru binele cadrelor didactice şi nu ale studenţilor. Greva japoneză de azi e doar un avertisment pentru Parlamentul şi Guvernul României că vrem ca legea educaţiei să se schimbe în cel mai scurt timp posibil, iar dacă în următoarele două săptămâni nu vedem acţiuni concrete în acest sens ne vom întoarce din vacanţă pregătiţi să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a arăta că universităţile trebuie să fie pentru studenţi, nu invers", a declarat Cristi Popescu,  preşedinte ANOSR .

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!