Studenţii de la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, premiaţi la un concurs mondial de arbitraj comercial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viitorii avocaţi de la UB au venit acasă cu două premii de la concursul internaţional la care au participat studenţi din toată lumea

Echipa Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti (UB) a câştigat două distincţii la Concursul de Procese Simulate în domeniul Arbitrajului Comercial Internaţional „Willem Vis” din 2013. Aceasta este prima echipă din România care reuşeşte să pătrundă în palmaresul concursului de talie internaţională, susţin reprezentanţii UB.

Opt studenţi de la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti (UB) au obţinut două menţiuni la Concursul de Procese Simulate în domeniul Arbitrajului Comercial Internaţional „Willem Vis”, desfăşurat la Viena în perioada 23-28 martie 2013, potrivit unui comunicat de presă al Universităţii.

La faza scrisă a concursului, studenţii români au obţinut menţiune la categoria „Pieter Sanders”, dedicată memoriilor depuse pe seama reclamantului, şi menţiune la categoria „Werner Melis”, dedicată memoriilor depuse pe seama pârâtului.

Membrii echipei de la Facultatea de Drept care a reuşit să obţină această peformanţă sunt: Andreea Bîră, Daria Budurcă (pledant), Alina Ciocoiu (pledant), Călin Dragoman (pledant), Sabina Fugaru, Crina Gealatu, Cristian Marin şi Radu Văleanu (pledant).

”Antrenorii” echipei au fost conf. univ. dr. Răzvan Dincă, av. drd. Raluca Papadima, av. Ruxandra Ionescu şi av. Vladimir Diaconiţă.

Locul 1 la categoria „Pieter Sanders” a fost câştigat de Universitatea Belgrad şi Universitatea Munich, la egalitate de puncte, iar la categoria „Werner Melis” de Universitatea Naţională Singapore.

Universitatea din Bucureşti, pe podium alături de Sorbona

Pe lângă echipa Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, numai alte şapte echipe din 290 (3%) au obţinut distincţii la ambele probe scrise, şi anume: Universitatea Naţională Singapore, Universitatea Munchen, Universitatea Columbia, Universitatea Paris I Panthéon-Sorbonne, Universitatea Passau, Universitatea Sao Paulo Largo San Francisco şi Universitatea Victoria din Wellington, se mai arată în comunicat.

La faza orală, echipa Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti a avut ca ”adversare” Universitatea Montréal (Canada), Universitatea Loyola din New Orleans (SUA), Universitatea Queensland (Australia) şi Universitatea Freiburg (Germania).

Universitatea Municipală Hong Kong a obţinut locul 1 la categoria „Frédéric Eisemann” pentru echipa cu cele mai bune rezultate la pledoarii, iar locul 1 la categoria „Martin Domke” pentru cea mai bună pledoarie individuală a revenit lui Kristen Holman de la Universitatea Ottawa.

Rezultatele complete sunt disponibile pe site-ul concursului internaţional.

Concursul de Procese Simulate în domeniul Arbitrajului Comercial Internaţional „Willem Vis” este unul dintre cele mai prestigioase concursuri internaţionale studenţeşti de drept privat şi reuneşte în mod tradiţional reprezentanţi ai celor mai renumite universităţi din lume. La ediţia 2012-2013, a douăzecea în istoria concursului, au participat 290 de universităţi.

Echipa Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti a fost susţinută pentru a participa la această competiţie internaţională de principalele case de avocatură, pe lângă alţi sponsori, au mai precizat reprezentanţii UB.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi