Sindicaliştii din învăţământ: Ministerul Muncii nu va acorda personalului din educaţie creşterile salariale promise

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorii vor avea salarii mai mici faţă de cât a promis guvernul, susţin sindicaliştii din educaţie

Salariile de bază din învăţământ vor avea o creştere cu 6% mai mică, faţă de cât au promis reprezentanţii Ministerului Muncii la negocierile purtate cu sindicaliştii.  Aceştia susţin că se stabilise mărirea salariilor cu 20%, începând cu luna iulie, respectiv cu 30% de la 1 ianuarie 2018. Pe de altă parte, în proiectul legii salarizării este precizată o singură creştere, de 50%,  care va fi aplicată din ianuarie 2018.

Problema este că nu se aplică de la 1 iulie creşterea salarială, Oamenii din sistem  sunt pesimişti cu această creştere de la 1 ianuarie. Este un simplu calcul matematic. Dacă am un salariu de 100 de lei şi îmi aplici o mărire de 50% , voi avea salariul de 150 de lei.  Dar dacă eu am acum câştig 100 de lei şi îmi aplici 20%, am 120 de lei, iar când îmi aplici din nou o mărire de 30%, rezultă 156 de lei.  Nouă aşa ni s-a promis”, a declarat pentru Adevărul, Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.

,,Dacă în urma acestei modificări,  oamenii  din sistem vor dori să pichetăm, să protestăm, noi o vom face” a mai precizat acesta.

,,Noi nu discutăm despre promisiuni, ci despre un program de guvernare, care este aprobat printr-o hotărâre de guvern. Acesta spune clar că ar trebui să aibă loc două creşteri salariale. Dar pe proiectul legii salarizarii unitare vorbim de o singură creştere,  cea de 50%. Dacă facem un simplu calcul, vedem că în proiectul legii salarizării unitare este stipulată o scădere cu aproximativ 6 % per total. Noi ne-am adresat în scris atât guvernului şi Ministerului Muncii, cât şi Preşedintelui Camerei Deputaţilor. Dorim ca în momentul în care se vor derula discuţiile pe legea cadru de salarizare să se îndrepte această greşeală” a comentat Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie, Spiru Haret.

 Acesta  a adăugat că în cadrul proiectul legii salarizării mai există şi alte necorelări:

,,Salariile directorilor de şcoli şi ale inspectorilor şcolari ar trebui să fie egale, lucru ce nu este specificat în lege. Mai este o problemă  şi cu bucătarii din cantine, calificaţi, care  primesc salarii mai mici decât personalul necalificat”

Potrivit articolului 37 (3) b,  începând cu data de 1 ianuarie 2018 salariile de bază de care beneficiază personalul didactic din învăţământ, se vor majora cu 50% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017.

Profesorii din România şi Bulgaria sunt cei mai prost plătiţi din Uniunea Europeană. Salariul unui dacăl debutant porneşte de la 1400 de lei net. Comparativ, în Ungaria, un profesor debutant câştigă 600 de euro pe lună, iar în Cehia sau Slovenia este plătit, în medie, cu 800 de euro.

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a fost contactat de ziariştii de la Adevărul pentru a oferi o reacţie. Reprezentanţii Instituţiei nu au oferit un punct de vedere până la data în care a fost scris articolul.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort