Sibiul, văzut altfel de Gabriel Popa

Gabriel Popa are şi devotamentul, şi înclinaţia proprii unui artist grafic, însă desenele sale nu sunt doar expresia unor gânduri – pentru Gabriel, înseamnă şi o formă de recuperare medicală. Băiatul de 15 ani e diagnosticat cu autism. Desenează lumea pe care o vede în fiecare zi, uneori colorată şi veselă, alteori – searbădă şi imperfectă.

Gabriel locuieşte în oraşul Cisnădie şi, – ca să meargă la şcoala unde învaţă, face zilnic naveta până în Sibiu. Nu pleacă niciodată singur: mama lui îl însoţeşte de fiecare dată. Pe drumul spre şcoală, de la geamul autobuzului, Gabriel urmăreşte cu atenţie peisajele, culorile care-l învăluie şi formele clădirilor istorice. Le studiază cele mai ascunse detalii şi apoi, cu o iscusinţă şi acurateţe ieşite din comun,le desenează. Aşa, reproduse din imaginaţia lui sau imitând modele din albume cu vederi. În zeci de lucrări, Gabriel şi-a recreat propriul său oraş. Iar anul trecut, în toamnă, a lansat primul său album grafic. Cele mai reuşite desene ale sale au fost înrămate şi prezentate în expoziţia „Sibiu – Lumini şi Nuanţe“. Cu tot cu autografe!

Ce poate face cu un creion şi-o riglă

Gabriel nu a urmat niciun curs de pregătire pentru desen. Mama lui spune că, de fapt, desenul era un soi de recompensă care făcea parte din terapia sa. Până la 12 ani, băiatul a mers la un centru de recuperare din Sibiu şi, dintre toate activităţile, desenul îi făcea cea mai mare plăcere. Între timp, a devenit o pasiune. Desenează, cel mai adesea, schiţele unor clădiri impunătoare pe care le vede în albume cu fotografii. Priviţi-i desenele. Are nevoie doar de un creion cu tuş, o riglă de 10 cm şi nişte ochi ageri ca să realizeze un tablou. Şi ce minuţios lucrează!

Mama sa îi găseşte pe birou lucrările deja finalizate şi se minunează. „El nu-mi spune niciodată «Uite, asta vreau să desenez, pentru că aşa simt». Nu-şi exprimă dorinţele, ofurile, gândurile decât foarte greu. Depinde foarte mult de starea lui emotivă. Cred că prin desen şi-a găsit modul său de a comunica şi de a-şi transmite sentimentele“, spune mama băiatului. Mama şi-ar fi dorit ca Gabriel să urmeze un liceu de artă, însă s-a lovit de bariera cel mai des întâlnită de până acum: acceptarea lui de către cei din jur. „Oricât ar fi Gabriel de talentat, e perceput, prin prisma tulburării de care suferă, ca fiind imprevizibil. În plus, la liceu, nu ar fi studiat doar desen, materia la care se pricepe, astfel că
i-ar fi fost dificil. Mi s-a spus că n-o să facă faţă“, spune femeia, care speră să-i găsească un profesor de desen cu care Gabriel să se pregătească în continuare.

Gabriel a vândut câteva din desenele sale. Altele s-au adunat în locul lor din noiembrie, anul trecut, când a avut primul său vernisaj, pentru că băiatul a continuat să deseneze lumea, aşa cum o vede el. Cu ajutorul bursei stART, a putut să-şi achiziţioneze materiale mai bune pentru desen, să-şi continue terapia şi să se plimbe şi prin alte oraşe care să-l inspire. Cu puţin noroc, anul acesta va avea a doua sa expoziţie. La rândul său, Gabriel va continua să inspire o lume-ntreagă. 

Conţinut oferit cu sprijinul Provident Financial Romania.