Sfatul psihologului: Avantajele lecţiilor particulare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Diana Stoian

Niciunul dintre cele două sisteme, meditaţii şi after-school, nu este foarte solicitant pentru un copil.

Sigur, depinde şi de personalitatea copilului, de ce preferă el. În general, copiii vor să fie în grup, iar la after-school se pot bucura de momente în care „scapă" supravegherii profesorului. Dar varianta after-school este o prelungire a programului de şcoală, cu ore şi pauze, cu un profesor care se ocupă de fiecare dintre ei. De aceea, putem spune că diferenţele dintre meditaţiile colective şi after-school sunt destul de puţine.

Meditaţiile făcute individual nu cred că sunt prea solicitante, întrucât profesorul stabileşte mai întâi care sunt lacunele unui elev şi apoi urmăreşte cu mare atenţie rezolvarea tuturor „golurilor" copilului respectiv. Marele avantaj al meditaţiilor individuale este că întregul timp este focusat şi dedicat învăţării acelui copil, în funcţie de capacitatea lui şi de cunoştinţele deja existente.

De asemenea, copilul este mult mai bine supravegheat în acel timp, iar părintele are un feed-back, ştie în permanenţă cum stă copilul, ce probleme are şi unde trebuie să mai recupereze. Chiar şi diferenţa de cost între meditaţii şi after-school face mai eficient sistemul clasic, al meditaţiilor, toate elementele acestei relaţii fiind mai interesate de rezultate, cât timp este vorba de o sumă mai mare de bani: profesorul, copilul şi părintele aşteaptă rezultate pe măsura costurilor.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța