Secretar de stat ministerul Educaţiei: Circa 55% dintre şcoli vor primi de luni elevi la clase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni, elevii din grădiniţe şi şoli încep orele, iar conform hotărârii adoptate astăzi, cursurile se reiau fizic în unităţile de învăţământ unde rata de vaccinare depăşeşte 60%. Secretarul de stat al Ministerului Educaţiei, Sorin Ion, a spus că se estimează ca aproximativ 55% unităţi să aibă din nou elevi în clase.

Acesta a precizat că „toate celelalte reguli existenţe în ordinul comun rămân şi se aplică” 

Este vorba despre:

  • suspendarea cursurilor la un caz identificat într-o clasă de elevi sau grupa de preşcolari
  • suspendarea cursurilor la nivelul unităţilor de învăţământ în două situaţii: atunci când numărul de clase suspendate depăşeşte 50 la sută sau când unitatea şcolară solicită asta din diverse motive

Sorin Ion a vorbit şi despre celelalte măsuri legate de structura anului şcolar în curs. 

„Aşa cum am anunţat recuperarea se face într-una din săptămânile de vacanţă din luna ianuarie pentru elevii de învăţământ gimnazial şi liceal, pentru cei din învăţământul primar şi preşcolar nu se modifică nimic în acea vacanţă şi cea de-a doua săptămână recuperată în luna aprilie pe perioada „şcolii altfel”, perioadă care pentru anul acesta a fost suspendată”.

Acesta a subliniat şi că regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ cu privire la încheierea situaţiei şcolare a dost modificat. Astfel, media la orice disciplină se va încheia cu două note şi nu se va mai ţine cont de numărul de ore la acea materie pe săptămână.

Sorin Ion a fost întrebat: De ce nu se ia în calcul raportarea la rata de infectare din localitate în privinţa deschiderii şcolilor?

„A fost una din ipotezele luate în calcul, ea a si funcţionat o perioadă, cu praguri diferite, adaptate perioadei respective, în acest moment s-a considerat că cel mai bun indicator este rata de vaccinare.” a transmis acesta.

O altă întrebare primită a fost: Vă asumati faptul că o să ajungem în două trei săptămâni să închidem din nou şcolile?

Sorin Ion a spus: „Nu pot să prevăd asta.”

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate