Şcolile care rămân cu lacătul pe uşă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începerea anului şcolar este pusă sub semnul întrebării pentru multe dintre instituţiile fără autorizaţii de funcţionare. Clădirile cu probleme nu mai pot funcţiona ca şcoli din această toamnă. Începerea anului şcolar este pusă sub semnul întrebării pentru multe dintre instituţiile fără autorizaţii de funcţionare.

Ne-am obişnuit, în fiecare sfârşit de vară, să auzim despre şcoli fără avize. Clădiri în care nu funcţionează reţeaua de apă sau în care pur şi simplu nu există toalete, cele care stau să cadă, ori în care nu funcţionează centralele termice. În ciuda absenţei avizelor, aceste şcoli îşi primeau elevii toamnă de toamnă, în condiţii cel puţin improprii.

Situaţia nu se va mai perpetua şi în această toamnă - sau cel puţin aşa promite şeful Educaţiei, ministrul Daniel Funeriu. În opinia sa, şcolile nefuncţionale trebuie închise. "Nu ştim câte s-ar afla în această situaţie, acum centralizăm datele. E pentru prima dată că se face o analiză pornindu-se de la numărul de elevi, distanţa până la cea mai apropiată unitate de învăţământ, starea toaletelor, starea unităţilor. Am 69 de coloane în tabel. O statistică cum nu a mai fost făcută niciodată în România", afirmă Funeriu.

Unul dintre judeţele cu multe şcoli în stare proastă este Alba, unde numai jumătate din cele aproape 600 de şcoli sunt autorizate. „În aceste şcoli învaţă peste 48.000 de elevi. Din păcare, aproape 300 de unităţi şcolare nu au obţinut încă avizele de funcţionare. Este vorba despre şcolile de la sate, unde nu există utilităţi. În unele cazuri, grupurile sanitare sunt în curtea şcolii", spune inspectorul şcolar general Cornel Sandu. El a precizat că în aceste şcoli de ţară, precum cele din Munţii Apuseni, din zona Albacului sau de la Dealu' Frumos, învaţă peste 8.000 de elevi. „Timp de zece ani de acum încolo vor mai fi şcoli fără autorizaţie, mai ales în vârf de munte, unde învaţă 4-5 elevi", a precizat inspectorul şcolar general.

La fel şi în Moldova

În judeţul Vaslui, dintre cele peste 800 de unităţi de învăţământ, doar 456 au primit autorizaţie sanitară pentru anul şcolar 2010-2011. „Actele sunt valabile un an. Când expiră, conducerea şcolii completează o declaraţie pe propria răspundere, urmând ca noi să eliberăm o altă autorizaţie.

Ulterior, cei de la Inspectoratul Sanitar de Stat merg în control pentru a vedea dacă ceea ce declară directorii este conform cu ceea ce găsesc ei în teren", a declarat Mihaela Vlada, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui.

O situaţie aparte este la şcoala din Muntenii de Jos, ridicată recent. Clădirea este construită în proporţie de 80%, dar mai are nevoie de racordul la utilităţi, de o centrală termică şi de mobilier. Pentru că nu şi-a primit banii la timp, constructorul a pus lacăt pe lucrări în toamna anului trecut. „Din păcate, constructorul a refuzat să termine treaba.

Muncitorii au lucrat în avans pentru 300 de mii de lei, dar n-am avut de unde să-i dăm banii. Ar mai fi nevoie de 700 de mii de lei. Încă mai sper ca anul acesta să primim banii, că de promisiuni m-am săturat", a spus Dănuţ Creţu, primarul localităţii. Edilul susţine că cei 300 de copii din comună vor trebui mutaţi.

Au contribuit Andreea Bărăgan şi Ionuţ Balaban

"Timp de 10 ani de acum încolo vor mai funcţiona şcoli fără autorizaţie."
Cornel Sandu
inspector şcolar general

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată