Şcoala online are suport legal pentru starea de urgenţă sau de asediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laptopurile şi platformele digitale intră în peisajul şcolar impus de pandemie

Legea Educaţiei a fost modificată astfel încât, în momentul instituirii stării de urgenţă sau de asediu, conform Constituţiei, cursurile şcolare şi universitare să se poată defăşura şi online.

Astfel, Legea nr. 187/2020 prin care s-a modificat Legea nr. 1/2011 (Legea Educaţiei) a fost promulgată de preşedintele Iohannis şi publicată în Monitorul Oficial şi se aplică din 23 august.

Până acum, un astfel de suport legal nu a existat, Legea Educaţiei neavând prevederi pentru situaţia în care cursurile şcolare se suspendă ca urmare a declanşării stării de urgenţă sau de asediu. Din pricina pandemiei de COVID-19, în România, a fost instituită starea de urgenţă începând cu 16 martie, timp de două luni. 

„Această stare ne-a surprins anul acesta fără un suport legal pentru exercitarea acestui drept fundamental. Iniţiativa legislativă generează dreptul, dar şi obligaţia Ministerului Educaţiei de a genera o metodologie pe baza căreia să se poată desfăşura învăţământul preuniversitar - anul acesta am avut primele intervenţii ale ministerului după circa o lună de la suspendarea cursurilor - şi generează, de asemenea, obligaţia universităţilor de a-şi formula propria metodologie în baza autonomiei universitare, metodologie care să permită susţinerea şi evaluarea cursurilor universitare”, a explicat senatoarea PSD Ecaterina Andronescu, iniţiatoarea proiectului. 

Proiectul a fost adoptat cu amendamente admise în cadrul comisiei de specialitate, formulate de Ecaterina Andronescu pentru a se putea asigura exercitarea dreptului fundamental la învăţătură prevăzut la art. 32 din Constituţie.

Metodologia trebuie finalizată până pe 7 septembrie

Ministerul Educaţiei şi Cercetării este obligat ca, în termen de 15 zile, deci până pe 7 septembrie, să elaboreze o metodologie care să specifice cum se va face predarea online. Sunt exceptate facultăţile care îşi pot stabili propria metodă de predare, în baza autonomiei universitare. 

„În situaţia în care se instituie starea de urgenţă sau starea de asediu potrivit prevederilor constituţionale, activităţile desfăşurate în învăţământul preşcolar şi şcolar se pot desfăşura şi online pentru asigurarea exercitării dreptului fundamental la învăţătură prevăzut la art. 32 din Constituţie. Pentru învăţământul preuniversitar, Ministerul Educaţiei elaborează Metodologia derulării activităţilor în unităţile de învăţământ în sistem online, care cuprinde precizările necesare, astfel încât să se asigure desfăşurarea activităţilor în cele mai bune condiţii”, se arată în actul normativ.

În România, numărul elevilor şi al studenţilor se ridică la circa 4 milioane.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie