Rezultate finale Bacalaureat 2018. Absolvenţii află luni notele după contestaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidaţii examenului de Bacalaureat, care au depus contestaţii, vor afla mâine rezultatele finale, potrivit calendarului transmis de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). Rata de promovare înainte de contestaţii a fost 67,7%.

Aceasta fiind mai mică decât anul trecut cu 3,7 procente, potrivit Ministerului Educaţiei, aici fiind incluşi atât elevii din generaţia curentă, cât şi cei care au absolvit liceul anii trecuţi, dar din diverse motive nu au susţinut examenul.

Câte contestaţii au depus candidaţii

Peste 44.000 de lucrări de la examenul naţional de Bacalaureat au fost contestate de candidaţi, reprezentând aproximativ 12% din numărul total de lucrări care este 361.919, arată datele transmise joi de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Când începe a doua sesiune

Rezultatele finale, după contestaţii, ale primei sesiuni vor fi făcute publice în data de 9 iulie. Apoi, pe 10 iulie, începe înscrierea pentru sesiunea din toamnă a Bacalaureatului care durează până pe 13 iulie. În data de 27 iulie are loc înscrierea candidaţilor care au promovat examenele de corigenţe.

Prima probă scrisă, la Limba Română, va avea loc pe 20 august. În următoarea zi va fi desfăşurată evaluarea scrisă la Limba Maternă, iar pe 22 august va avea loc proba obligatorie a profilului (Matematică pentru Real şi Istorie pentru Uman). Ultima evaluare scrisă va fi susţinută pe 23 august la proba la alegere a profilului (Fizică, Chimie, Informatică sau Biologie pentru Profilul Real, respectiv Geografie sau Ştiinţe Socio-Umane pentru Profilul Uman).

După probele scrise vor fi evaluate competenţele după cum urmează: între 24 şi 27 august – competenţele lingvistice în Limba Română, 28 august – competenţele lingvistice în Limba Maternă, între 29 şi 30 august – competenţele digitale, între 30-31 august – competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. Pe 1 septembrie, până la ora 12.00, se vor afişa primele rezultate.

Depunerea contestaţiilor se va putea face doar în aceeaşi zi, în intervalul orar 12.00-16.00. În perioada 2-5 septembrie se vor rezolva contestaţiile, iar pe 6 septembrie se vor afişa rezultatele finale.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”