REPORTAJ Provocările şcolii online. Ce ne-a învăţat anul pandemiei VIDEO

Publicat:
Ultima actualizare:

De mai bine de un an, desfăşurarea şcolii este printre problemele arzătoare ale societăţii, iar noua metodă de predare online a însemnat o adevărată provocare pentru toţi cei implicaţi în educaţie. Am mers la două şcoli pentru a afla cum s-au adaptat profesorii şi elevii unei situaţii fără precedent.

Anul 2020 ne-a luat prin surprindere şi ne-a destabilizat pe multe planuri, dar ne-a predat şi multe lecţii preţioase, forţându-ne evoluţia. Am fost nevoiţi să ne regrupăm rapid şi să găsim soluţii pentru a ne adapta noilor condiţii care ne-au ţinut la distanţă.

Şcoala, aşa cum o ştiam până acum, nu a avut nici ea de ales şi a trebuit să ţină pasul cu vremurile. Acolo unde digitalizarea pătrundea cu greu până anul trecut, a devenit dintr-o dată singura soluţie. Aşa a intrat în vocabularul nostru un nou termen: Şcoala online.

S-au făcut eforturi din toate părţile. Statul a încercat să acopere cât mai mult nevoia de dispozitive ca elevii şi profesorii să-şi desfăşoare orele, iar părinţii au trebuit să fie mult mai prezenţi în actul educational. Profesorii au trecut de partea cealaltă a catedrei şi au primit un test important: Cum facem învăţarea cât mai uşoară, eficientă şi atractivă din spatele unui ecran?

În toată buimăceala de la început, n-a fost deloc uşor pentru niciunul dintre cei trei factori ai procesului educaţional (profesori, elevi, părinţi), dar nevoia ne învaţă, iar lucrurile au ajuns în cele din urmă pe un făgaş normal.

Acum, după un an de pandemie, am tras linie pentru o scurtă evaluare: Cum ne-am descurcat cu şcoala online, cum ne-a ajutat tehnologia şi ce am învăţat în ultimul an?

Pentru a afla răspunsul la aceste întrebări, am ales două şcoli din mediul urban şi rural - Colegiu Tehnic Media din Bucureşti şi Şcoala Gimnazială nr. 1 din Poiana Mărului, judeţul Braşov, ambele fiind destul de acomodate cu digitalizarea încă înainte de pandemie. Ce am aflat de la profesori şi elevi, aflaţi din reportajul următor:

Menţionăm că la începutul lunii martie, când am filmat la Poiana Mărului, comuna se afla în scenariul verde, motiv pentru care toţi elevii mergeau la şcoală şi învăţau în sălile de clasă. La data publicării acestui material, Poiana Mărului se află în scenariul galben.

În cazul Colegiului Tehnic Media din Bucureşti, aflat în scenariul roşu, doar elevii de clasa a XII-a erau prezenţi la ore, la momentul filmării incidenţa fiind sub 6 la mia de locuitori.

Elevii sunt acum în vacanţa de primăvară, cu excepţia claselor terminale, care participă online la cursuri.

De la redeschiderea şcolilor din 8 februarie, încă se caută o formulă în care elevii să se întoarcă în număr cât mai mare la şcoală, fără a-i expune riscurilor. De la şcoala exclusiv online, s-a trecut la şcoala hibrid, în funcţie de scenarii şi de clasele cu prioritate (primare şi terminale). Conform ultimelor decizii, de la începutul lunii mai, după încheierea vacanţei, toţi elevii vor merge fizic la şcoală, urmând ca orele să se suspende doar la intrarea în carantină.

Acest material a fost realizat cu sprijinul Orange, furnizorul a peste 180.000 de tablete pentru desfăşurarea scolii online.

 

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online