Repartizarea la liceu după Evaluarea Naţională, fraudată grosolan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul

Elevii nemulţumiţi de liceul la care au intrat în funcţie de media de admitere au încercat să intre pe uşa din dos la şcolile visate. Sunt suspiciunile Ministrului Educaţiei, după ce s-au constatat un număr impresionant de cereri de transfer aprobate în câteva judeţe din ţară.

Acuzaţii grave de fraudă în patru judeţe din ţară unde s-ar fi aprobat ilegal un număr foarte mari de cereri de transfer a unor elevi imediat după repartizarea computerizată la liceu. Ministerul Educaţiei suspectează că n-au fost respectate condiţiile în care sunt posibile aceste transferuri şi că elevii care nu au intrat la liceele dorite au fost mutaţi ulterior cu încălcarea legii.

Toate acestea au ieşit la iveală în urma unei anchete desfăşurate de Corpul de control al Ministerului Educaţiei după repartizarea computerizată din judeţele Suceava, Bihor, Prahova şi Brăila, unde au fost aprobate peste 800 de solicitări de transfer. Ministrul Sorin Cîmpeanu a anunţat joi că la începutul săptămânii viitoare aşteaptă un raport detaliat şi că după analizarea acestuia, va decide sancţiuni drastice dacă vor fi identificate persoane care au încălcat legea. „Suspiciunile noastre de culpă a inspectorilor generali şi ai inspectorilor generali adjuncţi sunt patru judeţe.

Din punct de vedere administrativ, măsurile le luăm noi. E clar că vom schimba calificativele tuturor membrilor comisiei şi, bineînţeles, pentru cei care au semnat aceste hârtii vom face sesizare organelor de anchetă”, a explicat secretarul de stat pe probleme de învăţământ preuniversitar în cadrul Ministerului Educaţiei.

Se poate ajunge la dosar penal

Mai exact, potrivit informaţiilor care au ajuns la Minister, în cele patru judeţe au fost aprobate 839 de transferuri ale unor absolvenţi de gimnaziu care doreau să studieze la alt liceu decât cel la care fuseseră repartizaţi computerizat. Astfel, în judeţul Suceava au fost depuse 523 de cereri de transfer, din care au fost aprobate 326, în Bihor s-au înregistrat 236 de cereri, din care 191 aprobate, iar în Prahova - 264 de cereri, din care 252 aprobate, în timp ce în Brăila au fost 70 de solicitări aprobate. „Ne-am autosesizat văzând numărul mare de transferuri solicitate, fiind puţin probabil ca toate să fie justificate”, a declarat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Ministrul a mai precizat că, în funcţie de rezultatul controlului, raportul ar putea fi trimis procurorilor pentru a deschide o anchetă penală. „Ministerul are o evidenţă foarte clară referitor la înscrierea copiilor la liceu la clasa a IX-a şi a transferurilor. Suspiciunile sunt rezonabile, având în vedere procentul ridicat de cereri. Dar vina aparţine şi elevilor în situaţia în care au forţat nişte transferuri şi părinţilor care cred că le pot oferi un viitor copiilor prin încălcarea legislaţiei în vigioare”, a spus Marius Nistor, preşedintele FSE Spiru Haret.

Media de admitere e sfântă

Legea Educaţiei are reglementări foarte clare privind transferurile în clasa a IX-a, după repartizarea computerizată, fiind luate în calcul doar cazurile în care vorbim despre alăturarea fraţilor gemeni repartizaţi la licee diferite sau despre adolescenţi cu eventuale probleme medicale. Însă media celui care se transferă dintr-un liceu în altul trebuie însă să fie cel puţin egală cu a ultimului admis la unitatea de învăţământ unde vrea să se mute.

„În Bucureşti s-a respectat ad literam metodologia de repartizare. Am avut la înscrieri cam 12.000 de absolvenţi plus 3.000 de copii din provincie, ceea ce înseamnă populaţia şcolară a 5-6 judeţe medii la un loc. Cu toate acestea, au fost mai puţine cereri de transfer decât la Suceava”, a explicat Marian Banu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Muncipiului Bucureşti.

În prima etapă de admitere în unităţile de învăţământ liceal a absolvenţilor de clasa a VIII-a, dintre cei 128.685 de elevi care au completat fişele de înscriere au fost repartizaţi computerizat 124.805 (98,5%). Media de admitere a elevilor se calculează ca medie ponderată între media de la Evaluarea Naţională, care are pondere de 75% şi media celor patru ani de gimnaziu, cu pondere de 25%.
 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete