Rata de promovare în sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat a crescut cu aproape 2% după contestaţii, ajungând la 34,1%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Un număr de 884 de absolvenţi de liceu care au susţinut examenul de bacalaureat în sesiunea din toamnă au promovat examenul după soluţionarea contestaţiilor. Astfel, după depunerea a peste zece mii de contestaţii şi recorectarea lucrărilor, rata de promovare în sesiunea de toamnă a examenului a crescut cu aproape 1,9 procente, ajungând la 34,1%.

„Rata finală de promovare, înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de bacalaureat 2020, după soluţionarea contestaţiilor, este de 34,1%, în creştere cu aproape un procent, în raport cu sesiunea august-septembrie 2019 (33,4%). Comparativ cu  rata de promovare generată de rezultatele iniţiale (31,5%) se constată o majorare de 1,9%”, a transmis, sâmbătă, Ministerul Educaţiei.

Astfel, 884 de absolvenţi declaraţi respinşi după prima corectare a lucrărilor au fost admişi după recorectarea acestora, numărul final al celor care au obţinut diploma în această sesiune ajungând la 11.742. Dintre aceştia, 7.543 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar 4.199 de candidaţi provin din promoţiile anterioare.

„Rata de succes pentru promoţia din anul şcolar 2019 – 2020 a crescut la 36,4% (de la 34% - înainte de contestaţii), în timp ce pentru promoţiile anterioare, ponderea candidaţilor promovaţi este de 30,5% (27,8% înainte de soluţionarea contestaţiilor)”, menţionează Ministerul Educaţiei.

La sesiunea din toamnă a examenului de bacalaureat s-au înscris 42.747 de candidaţi şi s-au prezentat 34.462 de candidaţi .

În premieră pentru sesiunea de toamnă a bacalaureatului, unul dintre candidaţi a promovat examenul cu nota 10.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”