Proiect-pilot de utilizare a inteligenţei artificiale în şcolile din România. Ministrul Educației: „Nu este o alternativă la cadrul didactic”

0
Publicat:

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a decis lansarea unui proiect-pilot de utilizare a inteligenţei artificiale în unităţi educaţionale, pentru optimizarea activităţii profesorilor şi îmbunătăţirea procesului de învăţare pentru elevi şi studenţi.

Daniel David FOTO: Mediafax

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a decis, după o întâlnire cu conducerea Microsoft România, să implementeze un proiect-pilot de utilizare a inteligenţei artificiale în unităţi educaţionale, pentru a optimiza activitatea cadrelor didactice, procesul de învăţare al elevilor/studenţilor şi procesul educaţional, în general, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de minister, scrie news.ro. 

Ministerul va stabili unitatea-pilot iniţială, iar Microsoft România, împreună cu conducerea unităţii, îşi vor asuma implementarea proiectului.

”Inteligenţa Artificială este o dezvoltare tehnologică care, în sine, nu este bună sau rea, dar care poate deveni astfel, în funcţie de cum o utilizăm. Pentru a o putea utiliza bine, în avantajul sistemului educaţional, vom pilota un astfel de demers, iar apoi, în funcţie de rezultate, vom extinde procesul”, a declarat Daniel David.

El a subliniat că inteligenţa artificială nu este o alternativă la cadrul didactic.

”Noi avem deja angajat un proces masiv de digitalizare în unităţile educaţionale din ţară, iar planurile-cadru includ discipline obligatorii (asociate tehnologiei informaţiei) şi opţionale (inclusiv de inteligenţă artificială) asociate revoluţiei tehnologice prin care trecem, aspecte care creează premisele pentru utilizarea mai complexă a inteligenţei artificiale în mediul educaţional. Atenţie însă, în viziunea mea, inteligenţa artificială este un instrument al cadrului didactic şi al elevului/studentului, nu o alternativă la cadrul didactic sau un instrument care «leneveşte» elevul/studentul, şi, foarte important de înţeles, este un instrument care trebuie să fie mereu monitorizat etic-moral. Diverse ţări au demarat deja astfel de proiecte, probabil cel mai recent exemplu fiind Estonia, care îl doreşte chiar deja generalizat la nivelul întregului sistem de învăţământ, aşa că nu vreau ca România şi sistemul nostru educaţional să rămână în urmă”, a explicat ministrul Educaţiei.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”