Programul Mobile Kids îi învaţă pe elevii claselor I-IV cât de importante sunt educaţia şi siguranţa rutieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii claselor I-IV învaţă ce înseamnă să fii educat în trafic.

Programul educaţional Mobile Kids a ajuns la cea de-a patra ediţie. În perioada 25 mai – 15 iunie 2015, copiii din clasele I-IV din peste zece şcoli din Bucureşti vor beneficia de cursuri interactive de informare privind siguranţa rutieră.

Programul Mobile Kids implică o serie de acţiuni de educaţie rutieră desfăşurate atât în şcoli, cât şi în mediul online. Publicul vizat este cel al copiilor cu vârste cuprinse între şase şi zece ani, scopul fiind acela de a-i responsabiliza în trafic şi de a adopta un comportament adecvat, atât ca pasageri, cât şi ca pietoni. În acest sens, mascota programului, MOKI, este prezentă în sălile de curs şi îi motivează pe copii prin jocuri şi materiale educative. Până în prezent, peste 6.000 de copii au fost încurajaţi să adopte o atitudine responsabilă în trafic.

Mobile Kids s-a bucurat de sprijinul personalităţilor publice, precum Andreea Esca, Andi Moisescu, preşedintele organizaţiei Salvaţi copiii, sau Adi Sână, care au participat la lecţiile deschise de siguranţă rutieră şi le-au povestit celor mici despre propriile experienţe din copilărie, dar şi despre cele trăite în ipostaza de părinţi, încurajându-i să fie responsabili ca pietoni şi viitori şoferi. Din 2013, lecţiile de siguranţă rutieră sunt disponibile şi online pe acest site.

Clipurile video au ca subiect acţiuni legate de siguranţa rutieră prin respectarea regulilor de circulaţie, atât ca pasager, cât şi ca pieton, purtarea centurii de siguranţă. Instalarea unui scaun special în maşină, pentru copii, potrivit grupei de vârstă este absolut necesară. De asemenea, echiparea corespunzătoare dacă circulă cu bicicleta, rolele sau cu alte mijloace.

Mobile Kids face parte din programul global Daimler, de educaţie rutieră pentru copii si este implementat de peste 14 ani la nivel internaţional. Organizaţia Salvaţi Copiii România este partener Mercedes-Benz în acest program. Organizaţia funcţionează încă din 1990 şi militează activ pentru drepturile şi protecţia copilului în România.

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO