Program pentru dezvoltarea inteligenţei emoţionale, pentru copiii supradotaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul Gifted Education organizează, între 1 şi 2 noiembrie 2014, Programul Porţilor Deschise, prin care invită copii supradotaţi să-şi înţeleagă, să-şi descopere şi să-şi gestioneze mai bine propriile emoţii prin jocuri si relaţionare.

În contextul în care sistemele de educaţie pun accent exclusiv pe dezvoltarea inteligenţei intelectuale, Centrul Gifted Education, o şcoală din România pentru copiii şi adolescenţii supradotaţi, a lansat un program pentru aceştia care să-i ajute să îşi dezvolte armonios inteligenţa emoţională. 

Programul vine în întâmpinarea tinerilor supradotaţi, în contextul în care cercetări recente evidenţiază faptul că inteligenţa emoţională este mai importantă decât abilităţile intelectuale sau tehnice pe care copiii le dobândesc în decursul anilor. 

Programul se adresează copiilor supradotaţi din România cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani. Pentru a se califica, copiii sunt invitaţi să participe la Selecţia Finală sau la testarea internaţională a inteligenţei, până la data de 25 septembrie.


REGULAMENT ŞCOLAR Elevii nu au voie cu telefonul mobil la ore. Ţigările, alcoolul şi tutunul, interzise la şcoală

7 întrebări pe care dascălii ar trebui să le pună părinţilor înainte să înceapă şcoala

Mai multe pentru tine:
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online