Program de dezvoltare personală pentru studenţii Universităţii din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studenţii Universităţii din Bucureşti vor putea participa la programele de dezvoltare personală The Duke of Edinburgh’s International Award Romania, utilizat la nivel mondial, în peste 140 de ţări şi teritorii. Acestea presupun activităţi de voluntariat care le dezvoltă tinerilor încrederea în sine, talentele abilităţile, performanţele, mărindu-le astfel şansele de angajare.

„Universitatea din Bucureşti (UB) a semnat acordul de parteneriat cu programul The Duke of Edinburgh’s International Award Romania, cel mai complet program de dezvoltare personală la nivel mondial, prezent în peste 140 de ţări şi teritorii”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

La ceremonia de semnare a acordului au participat Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României, ambasador al programului Award în România, prof. univ. dr. Mircea Dumitru, rectorul Universităţii din Bucureşti, prof. univ. dr. Magdalena Platis, prorector al Universităţii din Bucureşti, prof. univ. dr. Paul Marinescu, directorul Centrului de Strategii Organizaţionale şi Leadership al Universităţii din Bucureşti, şi Shajjad Rivzvi, Preşedinte al Award-ului.

”Parteneriatul Universităţii din Bucureşti cu The Duke of Edinburgh’s International Award va da posibilitatea studenţilor Universităţii de a se implica în comunitate, de a-şi dezvolta condiţia fizică şi a câştiga abilităţi personale şi de viaţă care vor contribui la dezvoltarea lor personală şi la creşterea gradului de angajare”, se mai arată în comunicat.

În ce constă programul

Studenţii Universităţii din Bucureşti vor putea participa la cele patru secţiuni ale programului Award, în cadrul cărora ”este oferit un program echilibrat, non-competitiv, de activităţi voluntare, care încurajează descoperirea de sine şi maturizarea, încrederea în sine, perseverenţa şi munca voluntară în folosul comunităţii. Participanţii vor putea desfăşura activităţi de voluntariat în comunitatea lor, având astfel un impact pozitiv şi demonstrând implicare activă în viaţa civică”.

”Programul oferă posibilitatea participanţilor de a-şi dezvolta încrederea în sine, talentele abilităţile, performanţele, mărindu-le astfel şansele de angajare. De asemenea, tinerii îşi vor putea dezvolta spiritul de aventură şi vor ajunge să înţeleagă necesitatea protejării mediului înconjurător”, mai arată reprezentanţii UB.

Formare şi pentru profesori

De asemenea, în cadrul programului, profesori ai Universităţii din Bucureşti vor beneficia de formarea abilităţilor pentru a deveni lideri şi evaluatori certificaţi Award, având capacitatea de a supraveghea activităţile programului, pentru a mări raza de acţiune a programului Award şi pentru a da posibilitatea cât mai multor tineri aflaţi la începutul maturizării să se dezvolte.

Programul The Duke of Edinburgh’s International Award ”permite tinerilor să atingă şi să demonstreze dezvoltare personală într-un cadru internaţional educaţional non-formal care completează educaţia formală, într-un format care nu se bazează pe standarde externe şi universale, ci pe fixarea unor obiective individuale, care se poate adapta tuturor tinerilor, indiferent de punctul lor de plecare”.

Programul Award deţine 3 ani de experienţă de implementare în România. Încă de la început, programul a dezvoltat potenţialul a aproape 2.000 de tineri venind din diverse medii. La nivel global, peste 850.000 de tineri se implică anual în programul Award. În total, de când a fost creat, programul Award a dat posibilitatea unui număr de peste 8 milioane de tineri să accepte provocarea Award.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”