Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, va vizita, sâmbătă, platforma de la Măgurele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Parlamentului European,  Martin Schulz, va vizita, sâmbătă, platforma de la Măgurele, unde au fost demarate lucrările pentru realizarea celui mai important proiect de cercetare din România - ELI-NP.

Martin Schulz va vizita platforma de la Măgurele alături de mai mulţi demnitari români, printre care ministrul delegat pentru Învăţământ Superior şi Cercetare, Mihnea Costoiu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi directorul Institutului Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, Nicolae Zamfir, de asemenea, director al proiectului Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP), se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei.

Centrul de la Bucureşti-Măgurele va fi unul din pilonii programului internaţional de cercetare ELI-NP, alături de alte două centre care urmează să fie dezvoltate în Ungaria şi Cehia.

Valoarea totală a investiţiei depăşeşte 850 milioane euro, proiectul fiind co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

România se află în cea mai avansată etapă, comparativ cu celelalte două ţări gazdă - Ungaria şi Cehia, pentru a construi prima infrastructură laser capabilă să cerceteze materia la nivel nuclear.

Valoarea investiţiei pentru dezvoltarea centrului de la Măgurele se ridică la 300 milioane de euro şi provine din fondurile Programului Sectorial Operaţional "Creşterea Competitivităţii Economice".

ELI-NP va fi un centru european şi internaţional pentru cercetări de cel mai înalt nivel în domeniul laserilor de putere ultra înaltă, interacţiunii laser-materie şi surselor secundare de radiaţie.

Cercetările care vor fi realizate la Măgurele vor avea aplicaţii în domeniul sănătăţii, al managementului materialelor şi deşeurilor nucleare, în economie sau în industria farmaceutică.

Proiectul ELI-NP are potenţialul de a atrage fonduri publice şi private în valoare de peste 1 milliard de euro şi poate conduce la crearea a peste 13.000 de locuri de muncă în cercetare.


Adevărul Live: Despre cel mai mare proiect de cercetare din România - ELI-NP de la Măgurele: „Scopul este de a schimba ceva în societatea românească“

Adevărul Live de la ora 13.00 i-a avut ca invitaţi pe Nicolae Zamfir, managerul proiectului ELI-NP, cel mai puternic laser din lume, Dan Filipescu (cercetător) şi Edmond Turcu, unul dintre cei mai buni laserişti români care au vorbit despre stadiul proiectului celui mai puternic laser din lume, ELI-NP.

Contract de 66,8 mil. euro pentru Sistemul de Fascicul Gamma din cadrul proiectului ELI-NP. Aplicaţii: tratarea cancerului şi a deşeurilor radioactive

Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară (IFIN) "Horia Hulubei" a semnat miercuri, la Roma, cu consorţiul condus de "Istituto Nazionale di Fisica Nucleare" din Italia un contract de 66,8 milioane euro pentru construcţia infrastructurii de cercetare aferentă dezvoltării laserului de la Măgurele, adică Sistemul de Fascicul Gamma.

Directorul proiectului ELI-NP: Laserul de la Măgurele va aduce Premiul Nobel în România

Directorul Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară (IFIN), Nicolae Zamfir (61 de ani), este cel mai încrezător în succesul investiţiei de sute de milioane de euro de la Măgurele: proiectul ELI-NP ar putea pune ţara pe harta cercetării mondiale.

VIDEO Birocraţie şi hârtoape pe drumul către Măgurele, proiectul de aproape 350 de milioane de euro

Cercetători români plecaţi peste hotare şi străini deopotrivă s-au mutat în România, atraşi de proiectul celui mai mare laser din lume, în ciuda birocraţiei de care se lovesc aici. „Weekend Adevărul” vă prezintă, în prima etapă, poveştile primilor oameni de ştiinţă angajaţi la proiectul ELI-NP. În a doua etapă, vom vedea ce experimente se vor face la Măgurele şi aplicaţiile acestora.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova