Preşedintele Franţei începe reforma din Educaţie prin eliminarea temelor de acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele francez şi-a anunţat programul de reformare a sistemului de învăţământ francez             FOTO: Mediafax/AFP

Preşedintele François Hollande pune bazele unei noi reforme în invăţamânt şi începe prin eliminarea temelor pentru acasă, cu scopul de a îmbunăţi nivelul de educaţie al elevilor francezi, în special pentru cei din zonele defavorizate.

Preşedintele Franţei şi-a anunţat programul de reformare a sistemului de învăţământ francez, anunţat din campania sa electorală, relatează France24. Acesta pleacă de la eliminarea temelor pe care elevii sunt obligaţi să le facă acasă şi propune, în schimb, un program mai lung de cursuri, susţinute prin creşterea numărului de dascăli.

Reformele anunţate de François Hollande, în cadrul discursului susţinut miercuri la Universitatea Sorbona, prevăd creşterea numărului de profesori în întreaga ţară, fiind vizate în special educaţia în zonele defavorizate şi combaterea absenteismului şcolar.

În plus, elevii vor învăţa 4 zile şi jumătate pe săptămână, faţă de 4 zile, cât este în prezent programul şcolar, în urma unei modificări introduse de fosta guvernare, sub preşedinţia lui Nicolas Sarkozy, ca o măsură de reducere a costurilor.

Educaţia este o prioritate. Un program de educaţie este, prin definiţie, un program social. Temele pentru acasă ar trebui făcute mai degrabă la scoală decât acasă“, a declarat Hollande.

Demnitarul încurajează dreptul egal la educaţie, fiind vizaţi în special elevii care nu beneficiază de sprijinul părinţilor acasă. El a promis bonusuri pentru profesorii care doresc să lucreze în zonele deficitare, iar copiii vor putea să meargă la şcoală de la vârste mai mici în regiunile slab dezvoltate.

După alegerea sa ca preşedinte în luna mai, Francois Hollande a promis că în mandatul său de 5 ani se va concentra în special asupra educaţiei. El a promis că va angaja aproximativ 60.000 de cadre didactice pe parcursul celor 5 ani , după ce fostul preşedinte francez, Nicolas Sarkozy, a disponibilizat mii de posturi.

Preşedintele francez probabil va câştiga inimile a câteva milioane de viitori alegători, odată cu anunţarea planului său de a elimina temele pentru acasă şi de a reduce numărul de elevi care vor ajunge să repete anul şcolar, susţin jurnaliştii de la France24.

Aceştia notează că rezultatele copiilor francezi sunt peste media europeană, dar programul şcolar este printre cele mai încărcate de pe continent, fiind nevoiţi să stea la şcoală până seara, în jur de 17.00 ori 18.00.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă